Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul a împlinit 70 de ani

de | dec. 30, 2018

PS Părinte Vasile Someșanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a împlinit duminică, 30 decembrie 2018, 70 de ani.

Preasfinţia Sa a văzut lumina zilei în 30 decembrie 1948, în oraşul Cluj, din părinţii Constantin şi Rozalia Flueraş, muncitori, familie ce îşi avea „rădăcini adânci” în satul Mănăştur (azi cartierul clujean cu acelaşi nume – Mănăştur).

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul a împlinit 70 de aniÎn anul 1972 s-a înscris la Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu (1972-1976), unde în 1976 a obţinut şi licenţă în Teologie, cu lucrarea: „Probleme sociale în scrierile Părinţilor Capadochieni”, la catedră de Bizantinologie, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae.

În 27 noiembrie 1976 a fost hirotonit preot celib pe seama Parohiei Tureni, Protopopiatul Turda, jud. Cluj, de către Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Justinian Chira Maramureşanul. La 25 martie 1995 (de Bună Vestire) a fost tuns în monahism la mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba-Iulia. Ca monah a „îndeplinit ascultarea de stareţ”, la Mănăstirea Nicula, din 1 octombrie 1991 – februarie 1994. S-a impus în faţa obştii mănăstireşti prin bunătate, înţelepciune, răbdare şi exemplu personal. În februarie 1994, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Bartolomeu l-a numit Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Cluj-Napoca şi exarh al mănăstirilor din Eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului; a fost hirotesit apoi şi în rangul de arhimandrit.În urma propunerii Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Bartolomeu, din vara anului 1998 a fost numit Episcop vicar al Eparhiei Clujului şi hirotonit întru arhiereu în 15 august 1998, la Mănăstirea Nicula. Mai multe date biografice găsiți AICI.

La ceas aniversar, colectivul Radio Renașterea, împreună cu întreg Centrul Eparhial,  îi urează Preasfințitului Vasile „Întru mulți ani cu sănătate!”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Experienţa vieţii cu Hristos, Episcopul Vasile Someșanul

Experienţa vieţii cu Hristos, Episcopul Vasile Someșanul

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, împlinește în data de 15 august, 18 ani de arhierie. În vara anului 1998, Arhim. Vasile Flueraș, în urma propunerii vrednicului de pomenire Mitropolit...

Mitropolitul Clujului, la hramul parohiei din Valea Gârbăului

Mitropolitul Clujului, la hramul parohiei din Valea Gârbăului

Parohia clujeană „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Valea Gârbăului, localitatea Florești, și-a sărbătorit sâmbătă, 13 august 2016, hramul, în prezența  Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Deși Sfântul Ocrotitor al parohiei a fost sărbătorit în...

300 de kilometri pe jos, pentru Maica Domnului

300 de kilometri pe jos, pentru Maica Domnului

Zecile de pelerini din mai multe localități ale județului Sălaj, ce vor străbate pe jos drumul până la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, vor fi așteptați sâmbătă, 13 august, la biserica parohiei Iclod. Credincioșii parohiei, renumită datorită...