Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, la hramul Parohiei „Sf. Nicolae” din Cluj-Napoca

de | dec. 7, 2019 | Actualitatea religioasă

Vineri, 06 decembrie 2019, Parohia „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca şi-a prăznuit ocrotitorul. Bucuria prilejuită de prăznuirea unuia dintre cei mai iubiți  sfinţi ai creştinismului universal a fost desăvârşită de prezenţa la Sfânta Liturghie a Preasfințitului Părinte Vasile Someşanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

În cuvântul de învăţătură, părintele Călin Ficior, preot slujitor la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Cluj-Napoca, a detaliat frumuseţea evlaviei pe care credincioşii din toate timpurile au avut-o faţă de Sfântul Nicolae, dar şi felul în care creştinii de azi pot găsi în persoana Sfântului un model de bunătate, blândeţe, smerenie şi totală dăruire.

Tot în cadrul Sfintei Liturghii a fost oficiat un parastas pentru toţi preoţii care au slujit la acest sfânt altar, în chip deosebit fiind amintit episcopul Nicolae Ivan, ctitorul bisericii.

La final, preotul paroh, părintele Vasile Nemeş, inspector eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, a subliniat dimensiunea misionar-socială a Parohiei „Sfântul Nicolae”, care desfăşoară în această perioada mai multe proiecte. Astfel, pe perioada postului Crăciunului câteva zeci de persoane nevoiaşe primesc o masa caldă şi peste  20 de familii vor primi pachete de alimente şi haine pentru sărbători.  Totodată, părintele paroh a multumit Preasfinţitului Vasile Someşanul pentru binecuvântarea arhierească cu care i-a însoţit pe credincioşi cu ocazia hramului, dar şi pentru exemplul neobosit pe care preasfinţia sa l-a oferit în lucrarea filantropică a Bisericii.

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, la hramul Parohiei „Sf. Nicolae” din Cluj-Napoca

Bucuria sărbătorii a continuat şi la slujba Vecerniei. Corul „Voci Transilvane”, sub bagheta maestrului Adrian Corojan, a dat o notă de aleasă nobleţe momentului festiv. Colinde  româneşti şi cântece de Crăciun din patrimoniul universal, au împodobit sufletele  tuturor celor prezenţi. Evenimentul reprezintă deja o tradiţie pentru comunitatea parohială de pe  strada Horea, el deschizând drumul cetelor de colindători ce vor îmbogăţi sărbătorile de iarnă, a spus Pr. Florin Daniel, preot slujitor la Parohia „Sf. Nicolae” din Cluj-Napoca.

Parohia „Sfântul Nicolae”, ctitorie a primului episcop al Clujului, Nicolae Ivan a fost înființată în anul 1932, fiind de-a lungul timpului unul din reperele importante ale credincioşilor clujeni.

Ultimele articole

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

La sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele), vineri, 24 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

În perioada 24 mai – 23 iunie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-au desfășurat conferințele...

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Marti, 21 iunie 2022, Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Dej II a fost împodobită cu har și binecuvântare prin prezența icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, realizată după dimensiunile originale ale icoanei care se află în Sfântul Munte Athos, la Schitul...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 21 iunie 2022, în cadrul conferinței preoțești de primăvară/vară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,...

Cerc preoțesc, în Parohia Chiuza

Cerc preoțesc, în Parohia Chiuza

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de Pr. Dan Vasile, s-au reîntâlnit în Duminica I după Rusalii în Parohia Chiuza din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în prezenţa a numeroşi...