Preasfințitul Părinte Vasile: „Să nu lăsăm chemarea lui Hristos spre Biserică să treacă neîmplinită”

de | oct. 14, 2021 | Spiritualitate

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie este cea mai importantă slujbă a Bisericii noastre. Ea ne hrănește sufletul, mintea și inima cu Cuvântul lui Dumnezeu în multele sale forme și, în mod deosebit, prin Sfânta Împărtășanie.

Să nu lăsăm chemarea lui Hristos spre Biserică să treacă neîmplinită! Sunt situații în care, spre atenționare, și natura poate să ne fie potrivnică, la fel ca și multe încercări prin care ne este dat nouă să trecem în viața noastră particulară, a familiilor sau a comunităților noastre. De multe ori seceta, grindina, inundațiile, cutremurele sau alte forme prin care avem noi de suferit, sunt urmări ale greșelilor sau ale păcatelor noastre.

Așadar, să participăm la Sfânta Liturghie atât pentru sufletul nostru dar și pentru binele pe care ni-l oferă Dumnezeu prin natură!

Foto: arhiva personală a Preasfințitului Părinte Vasile

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Preasfințitul Părinte Vasile: „Să nu lăsăm chemarea lui Hristos spre Biserică să treacă neîmplinită”
Preasfințitul Părinte Vasile: „Să nu lăsăm chemarea lui Hristos spre Biserică să treacă neîmplinită”
/

Ultimele articole

A lua Crucea

A lua Crucea

Aspecte introductive Despre Cruce se vorbește destul de des în paginile Noului Testament. Hristos însuși e Cel care încurajează conversațiile care au la bază acest subiect, uneori spre enervarea ucenicilor, care nu-L înțeleg. De-această dată, abordarea e diferită. Și...

Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

Mânăstirea Cășiel, din Protopopiatul Dej, județul Cluj, a fost ctitorită de călugărul Pahomie Georgiu, în anul 1765, pe pământul părinților lui. A fost cruţată de la distrugere atunci când împăratul Iosif al II-lea a dispus, la 1784-1785, desfiinţarea mănăstirilor...

Crucea, expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu pentru noi

Crucea, expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu pentru noi

Acest mare adevăr, cum că din Crucea Domnului nostru Iisus Hristos izvorăsc Sfintele Taine, îl descoperă Mântuitorul oamenilor prin bătrânul Nicodim. În Evanghelia după Ioan, în capitolul 3, ne este istorisită, tainica, nocturna şi gingaşa întâlnire dintre bătrânul...

Mai multe din Spiritualitate
Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Aspecte introductive Minunea din centrul istorisirii de astăzi se petrece la Ierusalim. De fapt, la intrarea în Cetate. Apostolul Teolog e precis. Oferă repere clare și chiar descrie cu lux de amănunte contextul. „Poarta Oilor” „Vitezda” și „cele cinci pridvoare”...

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios și slăvit a le descoperi și a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărătești este lucru de frică și de pierzare, iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare...

Nicicând nu a răsunat pe pământ o veste mai bună ca aceasta

Nicicând nu a răsunat pe pământ o veste mai bună ca aceasta

Noi, creștinii, serbăm în fiecare an la 25 martie acea zi fericită, plină de binecuvântare dumnezeiască și bucurie duhovnicească pentru întreg neamul omenesc, în care îngerul Gavriil a venit la Fecioara Maria, în Nazaretul Galileei, și i-a adus vestea cea mare că va...

Înțelesul postului

Înțelesul postului

Ce este postul? La această întrebare poate răspunde oricine cu multă ușurinţă. Postul este abţinerea de la anumite alimente și băuturi pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Cu alte cuvinte un regim alimentar mai sărac, care se bazează în general pe o...