Preasfinţitul Qais, către credincioșii prezenți la Nicula: „Să ne purtați în rugăciunile voastre, în special în fața Maicii Domnului, să fie pace în Siria”

de | aug. 15, 2018 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, prezent în acest an la hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, i-a îndemnat pe credincioși să se roage Fecioarei Maria să fie pace în Siria, pentru a se putea reconstrui ceea ce a fost distrus, iar cei care sunt refugiați să se întoarcă acasă.

„Noi am suferit foarte multe persecuții din partea musulmanilor. Sunt sigur că majoritatea ați văzut și știți ce se întâmplă în Siria. Am pierdut aproape 140 de bisericii și mănăstiri. Avem doi mitropoliți răpiți de cinci ani și am pierdut, ca martiri, 13 preoți. Islamiștii au crezut că vom părăsi țara, dar noi am devenit mai puternici la noi în țară. Pentru că acolo a trăit, murit și înviat Mântuitorul și acolo este casa noastră. Vă rugăm să ne purtați în rugăciunile voastre, în special acum, în fața Maicii Domnului, să fie pace în Siria și-n lume și să putem reconstrui ceea ce a fost distrus, iar cei care sunt refugiați să poată veni acasă”, a spus Episcopul de Erzurum.

În cuvântul de învățătură, rostit imediat după Slujba Prohodului Maicii Domnului, ierarhul i-a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei pentru bucuria de a sluji la hramul Mănăstirii Nicula, dar și părintelui stareț, arhim. Nicolae Moldovan, explicându-le credincioşilor câteva lucruri despre locurile unde îşi desfăşoară misiunea.

„Sfântul Apostol Andrei a venit din sudul Libanului, de unde venim și noi. Din Antiohia a pornit Sfântul Pavel călătoriile sale misionare pentru evanghelizarea lumii, după ce a înființat prima Biserică. Astăzi, Biserica noastră are diaspora în toată lumea, exact ca Biserica Ortodoxă Română. Relațiile dintre bisericile noastre sunt foarte vechi, nu numai prin Sfântul Apostol Andrei, ci și prin ajutoarele date de domnitorii români creștinilor din Orientul Mijlociu, ajutor financiar, cultual etc. De asemenea, la ordinul Sfântului Constantin Brâncoveanul a fost tipărită prima carte de cult în limba arabă: un Liturghier”.

Preasfinţitul Qais a arătat că Biserica Ortodoxă Română a oferit un important sprijin și în ceea ce privește pregătirea clerului, antiohienii învățând teologia de la începutul secolului trecut, când studenți ortodocși arabi au făcut studii de teologie în România și unii dintre ei au devenit profesori, dându-se pe Preasfinția Sa ca exemplu. În acest moment, Preasfinția sa a fost aplaudat de zecile de mii ce-l ascultau. Apoi a arătat că a vizitat Mănăstirea Nicula și-n timpul studenției, felicitându-l pe părintele stareț, arhim Nicolae Moldovan pentru munca depusă în construirea așezământului monahal. Totodată a precizat că În Liban și Siria există două mănăstiri foarte vechi, închinate Maicii Domnului, care dețin cu icoane făcătoare de minuni. „După ce va fi pace la noi, vă invităm să veniți și să cântați alături de noi, la icoana Maicii Domnului”, le-a spus pelerinilor.

Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum (Patriarhia Antiohiei), este episcopul comunității creștin ortodoxe arabe din România. Personalitate importantă a creștinismului răsăritean, Preasfințitul Qais s-a remarcat atât în activitatea didactică, în calitatea sa de profesor de Drept Canonic și Teologie Practică la Universitatea din Balamand – Liban, cât și în activitatea pastorală, ca preot al comunităților românești din Damasc – Siria, arhimandrit și apoi episcop de Erzurum, în cadrul Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei și a Întregului Orient. Este autorul a numeroase studii și articole.

 

Ultimele articole

Psaltirea – Catisma a optsprezecea

Psaltirea – Catisma a optsprezecea

PSALMUL 119 O cântare a treptelor 1. Către Domnul am strigat când m‑am necăjit și m‑a auzit. 2. Doamne, izbăvește sufletul meu de buzele nedrepte și de limba vicleană. 3. Ce se va da ție și ce vei câștiga de la limba vicleană? 4. Săgeți ascuțite cu cărbuni aprinși,...

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș, a avut parte de mai multe evenimente cultural-religioase în perioada 25-30 august 2015, în cadrul Săptămânii dedicate zilelor Groșului și Hramului parohiei ortodoxe Sfântul Ierarh Nicolae din com. Groșii Țibleșului....

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

În duminica a 13-a după Rusalii, credincioșii parohiei Spermezeu au avut parte de o sărbătoare aleasă prin prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și a Preasfințitului Macarie, Episcopul Europei de Nord. Vizita ierarhilor a...

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

În duminica a 13-a după Rusalii, Mitropolitul Clujului a resfințit biserica parohiei Berindu din protopopiatul Huedin, renovată în întregime în ultimii ani. Binecuvantarea lucrărilor a avut loc în dimineața zilei de 30 august și a fost urmată de Sfânta Liturghie...

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Duminică, 30 august 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Meseșenii de Sus, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară situat în vecinătatea bisericii cu...

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

La prăznuirea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Bic. Prilejul a fost dat de sărbătorirea hramului acestui așezământ monahal.La slujbă au fost prezenți sute de...