Pregătirea Paștilor a început la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Clujului

de | apr. 5, 2018 | Actualitatea religioasă

La Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Clujului a început astăzi, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, pregătirea Paștilor pe care credincioșii le vor lua în noaptea de Înviere.

Voluntari din cadrul A.S.C.O.R, A.T.C.O.R Cluj și de la Centrul Eparhial vor pregăti, în total, 15.000 de pahare, ce vor fi distribuite începând de sâmbătă, de la ora 10:00, la Muzeul Mitropoliei Clujului.

Preoții reamintesc credincioșilor că Paștile se consumă numai pe nemâncate, în primele 3 zile ale praznicului Învierii Domnului.

 

Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele

Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, vineri, 8 septembrie 2023, Mănăstirea de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200, la granița dintre Transilvania și Bucovina, și-a sărbătorit hramul, în prezența Înaltpreasfințitului...