Prelegere despre satul românesc, în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

de | dec. 10, 2019

Directorul Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Romane din Cluj-Napoca,  prof. dr. Ioan Bolovan, care este și prorector al Universității „Babeș-Bolyai”, a ținut duminică, 08 decembrie 2019, o prelegere despre satul transilvănean și identitatea națională, în parohia „Adormirea Maicii Domnului”, situată în cartierul Mănăștur. Momentul a avut loc după săvârșirea Sfintei Liturghii, când invitatul le-a vorbit credincioșilor despre personalitățile marcante, din punct de vedere cultural, ale lumii rurale. Dintre acestea au fost evidențiate: Liviu Rebreanu, George Barițiu, Vasile Alecsandri, George Coșbuc, Octavian Goga, Dimitrie Gusti, David Prodan, Lucian Blaga și Octavian Goga. Totodată, a arătat că satul a fost locul de unde au pornit inițiativele și momentele în care românii au încercat să-și obțină drepturile sociale și naționale, unde s-au conservat cel mai bine valorile tradiționale legate de familie, dar și că a fost un creator de civilizație spirituală. La final, parohul bisericii, părintele Dan Hognogi, protopop de Cluj I, i-a mulțumit prof. dr. Ioan Bolovan pentru prezență și i-a oferit o icoană.

Prelegerea s-a înscris în cadrul manifestărilor prilejuite de Anul omagial al satului românesc în Patriarhia Română.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujire și comuniune, în parohia Cara

Slujire și comuniune, în parohia Cara

În cadrul proiectului demarat  de Protopopiatul Cluj II de înfrățire a parohiilor urbane cu parohii din zona rurală, Parohia Ortodoxă Română „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca a întreprins o vizită misionară în Parohia Ortodoxă Cara din Protopopiatul...

Cerc preoţesc şi lansare de carte în Parohia Nimigea de Sus

Cerc preoţesc şi lansare de carte în Parohia Nimigea de Sus

În prezenţa pr. Ioan Dâmbu, protopopul Ţării Năsăudului, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 18-a după Rusalii în Parohia Nimigea de Sus. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh...