Prelegere despre secularizare a teologului Teodor Baconschi, la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | iun. 26, 2019

În cadrul „Serilor culturale” ale Muzeului Mitropoliei Clujului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului va găzdui, sâmbătă, 29 iunie 2019, de la ora 19.00, în sala Mare a Muzeului, prelegerea: „Provocările misiunii creștine în lumea secularizată” susținută de teologul și diplomatul Teodor Baconschi.

Acest moment cultural este gândit ca o întâlnire și o discuție pe o temă de maximă actualitate pentru fiecare creștin care dorește să își trăiască în mod conștient rolul de mărturisitor al Domnului într-o lume tot mai puțin deschisă spre afirmarea unei identități creștine.

Prelegere despre secularizare a teologului Teodor Baconschi, la Muzeul Mitropoliei Clujului„Ancorat în orizontul frământărilor actuale, atât în plan teologic, cât și în planul ideilor, Teodor BACONSCHI ne propune prin această prelegere o reflecție asupra modului în care fiecare creștin și Biserica în ansamblul ei trebuie să se poziționeze în contextul tot mai evident al lumii secularizate. Nevoia unei bune ancorări în adevărurile de credință și asumarea unei conștiințe creștine vii, dublate de deschiderea spre valori și spre respectul față de tot ce e bun în lume sunt repere principale care pot da valoare vieții și pot construi o lume cu sens.”, conform celor afirmate de pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului.

Acest moment cultural va fi însoțit și de un recital muzical susținut de Mara Torge – vioară și Tudor Torge – chitara clasică.

Intrarea este liberă.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferinţa „Lumina Celui Nevăzut” la Cluj-Napoca

Conferinţa „Lumina Celui Nevăzut” la Cluj-Napoca

În a doua săptămână din postul Naşterii Domnului, joi, 24 noiembrie,  ASCOR Cluj l-a invitat la tradiţionalele „Seri duhovniceşti”, pe diaconul prof. dr. Sorin Mihalache din Iaşi, care se va întâlni cu studenţii clujeni. Astfel, de la ora 18:00, invitatul va participa...

Mihai Viteazul, un român și un creștin adevărat

Mihai Viteazul, un român și un creștin adevărat

Un seminar de istorie, ce a adus în prim plan personalitatea domnitorului Mihai Viteazul, unul dintre apărătorii creștinătății, a fost organizat marți, 22 noiembrie 2016, la Bistrița, sub egida Arhiepiscopiei Clujului, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și...

,,Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, prăznuită la Gherla

,,Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, prăznuită la Gherla

Luni, 21 octombrie 2016, la Parohia ,,Intrarea Maicii Domnului în Biserică" din orașul Gherla,  Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, alături de un numeros sobor de preoți,  a oficiat Sfânta Liturghie cu prilejul hramului. De...

Liturghie arhierească în Parohia Bocșița

Liturghie arhierească în Parohia Bocșița

Luni, 21 noiembrie 2016, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte...