Premieră la Teatrul de Păpuși „Puck”

de | nov. 17, 2022 | Cultură

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” pregătesc pentru sâmbătă, 19 noiembrie, o nouă premieră. Este vorba de spectacolul „Te aștept!”/Eljöhetnél hozzám!”, în regia lui Kovács Ildikó, reluată de Varga Ibolya. De asemenea, duminică, 20 noiembrie, cei  mici sunt așteptați la spectacolul „Cenușăreasa”, în regia Monei Marian.

Premiera spectacolului „Eljöhetnél hozzám!”/ „Te aștept!” va avea loc, așadar, sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 11.

Acţiunea se petrece în Vestul Sălbatic îndepărtat, avându-l ca erou pe un băiat orfan, care cândva „a fost adus de râul cenuşiu” şi de atunci hoinăreşte singuratic pe malul apei, căutându-şi părinţii sau măcar un peisaj cunoscut. În drumul său întâlneşte Sperietoarea, care după tradiţia locului îl salută: “Te aştept!”. Băiatul, neştiind de această tradiție, o urmează pe Sperietoare, care îl invită acasă. Aşa începe povestea unei comunități simpatice, despre Vulpea elegantă şi suspicioasă, despre Bătrânul îmbufnat, despre Vrăjitoarea care încearcă să-şi ascundă bunătatea, despre Sperietoarea sufletistă, despre Alexandra grijulie şi despre Omul de Zăpadă cu sufletul fragil.

Regizor: Kovács Ildikó

Regizor reluare: Varga Ibolya

Păpuși: Virgil Svințiu

Scenografie și costume: Ioana Olăhuț

Restaurare păpuși și decor: Elena Ilaș

Colaj muzical: Ábrahám Jolán.

Distribuția: Balogh Dorottya/ Mostis Balázs, Giriti Réka, Péter Izolda/ Szűcs Tamás, Pünkösti Laura/ Patka Ildikó, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Urmánczi Jenő.

Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Commedia dell’Arte și muzică clasică

Totodată, duminică, 20 noiembrie, de la orele 11 și 12.30, va fi prezentat la sediul instituției spectacolul „Cenușăreasa”, după Frații Grimm, în regia Monei Marian.

Întreaga viziune regizorală se bazează pe contrastul volumelor, marionetele și actorii jucând împreună pe scenă. Inserțiile din Commedia dell’Arte dau o notă comică întregii povești, iar ilustrația muzicală cuprinde pasaje clasice și preclasice, interpretate live de actorii păpușari.

Scenariul este semnat de Alex Căprariu, păpușile de Virgil Svințiu, decorurile de Epaminonda Tiotiu, iar ilustrația muzicală de Corina Sîrbu. În distribuție: Dana Bonțidean, Călin Mureșan și Angelica Pamfilie.

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Spectacole la Bobâlna, Bistrița și Florești

Primul spectacol susținut de artiștii Teatrului „Puck” a fost „Motanul încălțat”, prezentat luni, 14 noiembrie, în localitatea clujeană „Bobâlna”. A urmat marți, 15 noiembrie, „Cenușăreasa”, cu două reprezentații găzduite de Palatul Culturii din Bistrița. De asemenea, spectacolul „Povestea celor trei veverițe” urmează să fie prezentat vineri, 18 noiembrie, la Casa de Cultură din comuna Florești.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.

Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

Ultimele articole

Istoricul Oastei Domnului

Istoricul Oastei Domnului

Continuăm seria emisiunilor dedicate centenarului Oastei Domnului, iar în cadrul acestei ediții vom parcurge, împreună cu părintele profesor Gheorghe Șanta și fratele Ionuț Moș, istoricul acestei mișcări din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, ca mărturie...

Despre credință

Despre credință

Ca virtute teologică, credința este definită prin puterea sufletească a omului de a înțelege adevărurile de credință care depășesc capacitatea sa rațională. Despre credință vorbește Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către evrei: „Credința este încredințarea celor...

Mai multe din Cultură
Ediția a XII-a a Festivalului „Namaste India” la Cluj Napoca

Ediția a XII-a a Festivalului „Namaste India” la Cluj Napoca

În perioada 12-20 martie, Festivalul “Namaste India” vine la Cluj-Napoca cu o ediție specială, ce va avea ca temă centrală reprezentarea femeii în arta, cultura și societatea indiană.Publicul este invitat să pătrundă în universul femeii indiene, păstrătoare a portului...

Concert Extraordinar VOCI TRANSILVANE & Adrian-Nicolae COROJAN – 700

Concert Extraordinar VOCI TRANSILVANE & Adrian-Nicolae COROJAN – 700

În prag de Mărțișor vă invităm, joi 3 martie 2022, ora 18.30, în sala LAURENȚIU HODOROG a Casei de Cultură a Studenților DUMITRU FĂRCAȘ din Cluj-Napoca, la un eveniment deosebit din viața Coralei VOCI TRANSILVANE: Cel de-al 700-lea concert VOCI TRANSILVANE &...

Expoziţia MINERALIA CLUJ-NAPOCA | Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Expoziţia MINERALIA CLUJ-NAPOCA | Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită, în perioada 4 – 6 martie 2022 la expoziţia MINERALIA CLUJ-NAPOCA, dedicată exclusiv lumii minerale. Expoziția prezintă cristale...