Premierea elevilor clujeni participanți la Concursul „Hristos, ajutorul meu”, ediția a IX-a

de | iun. 5, 2019

La Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca a avut loc miercuri, 5 iunie 2019, de la ora 18:00, Festivitatea de premiere a elevilor care au participat la Concursul Catehetic „Hristos, ajutorul meu”, ediția a IX-a, organizat în cadrul parteneriatului pe care parohia îl are cu Liceul Teoretic „Eugen Pora” din Cluj-Napoca.

Concursul „Hristos, ajutorul meu”, aflat la cea de-a XI-a ediţie, a cuprins mai multe activități catehetice și educative, scopul principal fiind educarea copiilor în spiritul valorilor creștine. La concurs au participat aproximativ 1000 de copii, iar 300 au fost premiaţi, primind diplome, daruri și cărți duhovnicești din partea parohiei și a Părintelui Mitropolit Andrei. De asemenea, au fost premiați și apreciați elevii care pe parcursul anului școlar 2018-2019 s-au implicat în numeroase acțiuni și activități pe care școala le are în parteneriat cu Biserica.

Prezent la eveniment, în deschidere, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a rostit o rugăciune de mulțumire și le-a adresat celor prezenți un gând duhovnicesc. Totodată, i-a felicitat pe participanţi şi organizatori.

Apoi, elevii au susţinut un program artistic, care a cuprins o șezătoare din satul de altădată, poezii, pricesne, cântece patriotice, precum și Imnul Eroilor, manifestarea având loc chiar în ajunul sărbătorii Înălțării Domnului și a Zilei Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român. Aceștia au fost coordonați de profesoarele: Maria Suciu, Adriana Rotaru și Cristina Crăciun.

Prof. Maria Dorina Borza, directorul Liceului „Eugen Pora” din municipiu, a felicitat pe toți elevii prezenți și a evidențiat faptul că în educaţia copiilor sunt trei repere importante: Biserica, Familia şi Școala, pentru că fiecare dintre cele trei contribuie la educaţia şi dezvoltarea armonioasă a copilului.

La final, părintele paroh Dan Hognogi, protopop de Cluj I, organizatorul și gazda concursului, a mulțumit Ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați, de la elevi până la părinți și cadre didactice.

La festivitate au luat parte: protopopul de Cluj II, pr. Alexandru-Constantin Ciui, inspectorul de religie al județului Cluj, pr. prof. Marian Sidon, cadrele didactice implicate în proiect, precum şi părinţii elevilor participanţi la concurs.

Evenimentul a fost moderat de prof. Maria Suciu, profesor de religie în cadrul Liceului „Eugen Pora”.

În Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, din cartierul clujean Mănăștur, se desfășoară frecvent activități cu tinerii, menite să îi ajute pe aceștia în creșterea curată și duhovnicească. În fiecare an, parohia organizează mai multe activități cu și pentru tineri, printre acestea numărându-se: Concertul tradițional de Crăciun, Concursul Catehetic „Hristos, ajutorul meu” (organizat în colaborare cu Liceul „Eugen Pora”) și Tabăra de tineret de la Mărișel, unde tinerii au parte de un program variat care include pe lângă programul duhovnicesc, jocuri de interior și exterior, sport și ieșiri în natură.

Mai multe fotografii AICI 

La Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca a avut loc miercuri, 5 iunie 2019, de la ora 18:00,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Miercuri, 5 iunie 2019

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA