Premierea la nivel eparhial a câștigătorilor Concursului Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”

de | mai 19, 2022

Concursul Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”, din cadrul programului „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat în Patriarhia Română, și-a desemnat grupurile catehetice câștigătoare la nivelul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Ediția din acest an are ca motto cuvintele Sfântului Paisie Aghioritul „Rugăciunea este oxigenul sufletului” și este în acord cu tematica anului 2022, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „An comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț”.

Festivitatea de premiere la nivel eparhial a avut loc joi, 19 mai 2022, de la ora 17:00, la Muzeul Mitropoliei Clujului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În deschiderea festivității, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt duhovnicesc, în cadrul căruia a subliniat importanța educației în viața copiilor, pornind de la cuvintele Înțeleptului Solomon, din Cartea Pildelor, capitolul 22, versetul 6: «Deprinde-l pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă și chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea». De asemenea, ierarhul i-a felicitat pe elevii participanți și pe coordonatorii lor, profesori și preoți, oferindu-le tuturor diplome și cărți duhovnicești.

 

Cu acest prilej, grupul catehetic al Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, care a câștigat premiul I, a susținut un scurt moment artistic.

În cadrul manifestării, au fost expuse lucrări și icoane pe sticlă realizate de copiii participanți, în cadrul atelierelor de creație, respectiv în cadrul cercurilor de pictură parohiale, fiind încadrate în tematica Concursului Național Catehetic.

Evenimentul a fost prezentat de părintele lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, inspectorul pe probleme de catehizare parohială al Arhiepiscopiei Clujului și directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din municipiu.

 

Comunicat integral:


Concursul Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”, din cadrul programului „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat în Patriarhia Română, și-a desemnat grupurile catehetice câștigătoare la nivelul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Festivitatea de premiere la nivel eparhial a avut loc joi, 19 mai 2022, ora 17.00, la Muzeul Mitropoliei Clujului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Încadrat în seria manifestărilor culturale și educaționale prilejuite de tematica omagială a acestui an, al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, concursul a oferit posibilitatea unor frumoase experiențe de comuniune, comunicare și iubire între membrii grupurilor catehetice, evidențiind rolul, importanța și necesitatea rugăciunii ca legătură și comunicare cu Dumnezeu și cu semenii.

La nivelul Eparhiei Clujului, o comisie numită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și formată din patru membri, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, director al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, pr. prof. Marian Sidon, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, pr. prof. dr. Andrei Mureșan, director-adjunct al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” și prof. Ramona Burcă, cadru didactic al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, a evaluat mini-proiectele și a desemnat grupul catehetic câștigător, care va reprezenta Arhiepiscopia Clujului la festivitatea de premiere la nivel național din data de 21 mai 2022, la Catedrala Patriarhală.

Proiectul câștigător „Icoană, cântec și Cuvânt” a fost realizat de grupul catehetic al Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, coordonat de pr. Cornel Coprean și pr. Ciprian Taloș, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”, reprezentată de prof. Daniela Necula.

Pe locul al doilea s-au situat două proiecte: „Rugăciune și Cuvânt” derulat în Parohia „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, în colaborare cu Școala Gimnazială Horea din Cluj-Napoca, sub coordonarea pr. Florin Daniel, a pr. Vasile Nemeș și a prof. Ioana Corujan, și „Rugăciunea zbor spre rai” derulat în Parohia „Sfântul Alexandru” din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, sub coordonarea pr. Claudiu Melean.

Pe locul al treilea s-au clasat patru proiecte: „Roagă-te cum poți, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!” realizat în Parohia „Sfânta Treime” Dej III, în colaborare cu Școala Gimnazială „Avram Iancu”, sub coordonarea pr. Nicolae Muntean, „Rugăciunea – urcușul minții spre Dumnezeu” realizat în Parohia Șoimeni, Protopopiatul Cluj I, în colaborare cu Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel” din Vultureni, sub coordonarea pr. Andrei Misaroș; „Rugăciunea, hrana sufletului” realizat în Parohia Iclod, Protopopiatul Gherla, sub coordonarea pr. Nicu-Claudiu Herinean, și „Bucuria comuniunii” realizat în Parohia Huedin II, sub coordonarea pr. Tudor Petrovici.

Mențiuni au obținut următoarele proiecte: „Între filocalie și empatie” al Parohiei „Sfântul Dumitru” Florești, „Rugăciunea în viața mea” al Parohiei Gherla I, „Doamne învață-ne să ne rugăm!” al Parohiei Șieu și „Icoana, loc de întâlnire în rugăciune cu Dumnezeu” al Parohiei Feldru.

Premii speciale au fost acordate următoarelor grupuri catehetice parohiale: Cetatea Fetei – Florești („Rugăciunea cea de toate zilele”), Turda Capelă II („Rugăciunea în viața mea”), Câmpia Turzii V („Rugăciunea salvează lumea”), Mihai Viteazu („Rugăciune și tradiție la Mihai Viteazu”), Viișoara II („Rugăciunea – calea de a vorbi cu Dumnezeu”), Someșul Rece („Rugăciunea în viața mea”), Monor („Bucuria trăirii în Hristos!”) și Sita („Rugăciunea, cale de împrietenire a sufletului cu Dumnezeu”).

Cele 31 de proiecte derulate în protopopiatele Eparhiei Clujului au reunit aproximativ 1500 de copii și tineri, evidențiind astfel preocuparea constantă a Bisericii pentru tânăra generație. Au fost întocmite și susținute de către preoții coordonatori peste 150 de cateheze care au răspuns tematicii anului omagial al rugăciunii, aspect inedit față de concursurile precedente.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Biserica de lemn din Rozavlea, mistuită de flăcări

Biserica de lemn din Rozavlea, mistuită de flăcări

O biserică de lemn din localitatea maramureșeană Rozavlea a fost mistuită de flăcări. Incendiul a izbucnit ieri, după Sfânta Liturghie și, cel mai probabil, focul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice, spun autoritățile. Ancheta continuă pentru...

Procesiune la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Nicula

Procesiune la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Nicula

Cu multă bucurie și credință puternică, zeci de mii de pelerini își vor îndrepta pașii spre Mănăstirea Nicula la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului. Ca în fiecare an, părinții Mânăstirii Nicula au pregătit un program religios bogat, împodobit prin prezența a...