Premiul Anual „Grigore Bradea”, decernat la Bistrița artistului Emilian Mocanu

de | ian. 29, 2020

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociația Culturală „Grigore Bradea”  va decerna vineri, 31 ianuarie 2020, Premiul Anual „Grigore Bradea” pentru anul 2019 – artistului Emilian Mocanu. În cadru manifestării care va debuta la ora 18:00 va fi lansat și  albumul „Grigore Bradea – Zeița Fecioară”.

Premiul Anual “Grigore Bradea” a fost instituit de Asociația Culturală „Grigore Bradea” și constă în oferirea unei sume de bani și organizarea unei expoziții personale. Emilian Mocanu, laureatul anului 2019, este absolvent al Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca şi al Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”, Galați, secția de Grafică. Este în prezent doctorand al Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca, având drept teză de cercetare „Holografia tridimensională în sculptura contemporană”. A fost bursier Erasmus la Faculdad de Bellas Artes, în cadrul Universidad del Pais Vasco, Bilbao – Spania. Premiul a mai fost acordat tinerilor artiști Darius Hulea (2013), Maria Sicoie (2014), Ionel Mihai (2015), Axenia Roșca (2016), Anca Stătică (2017) și Alexandru Daniel Smuczer (2018).

Albumul „Grigore Bradea – Zeița Fecioară” este editat de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociația Culturală „Grigore Bradea”, cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Prin acest album, Asociația Culturală „Grigore Bradea” își propune să pună în valoare modul în care Grigore Bradea a reușit să evadeze din constrângerile vremurilor în care a trăit, regăsind în lut materialul necesar transpunerii în formă a ideilor și reprezentărilor sale.

„Cele 126 de lucrări prezentate în acest album reprezintă doar o mică parte din miile de lucrări create de Bradea. Împărțind lucrările pe cicluri și teme, am încercat să oferim publicului larg posibilitatea să descifreze simbolurile ascunse în opera lui Bradea. Suntem convinși că sunt multe lucrări care așteaptă să fie descoperite și puse în valoare și sperăm să avem timpul și energia necesară să inventariem cât mai multe dintre acestea”, au transmis reprezentanții Asociației Culturale „Grigore Bradea”.

Grigore Bradea s-a născut în 1 martie1947, Spermezeu (judeţul Bistriţa-Năsăud) – un sat situat la poalele Munţilor Ţibleş, fiind fost unul dintre cei mai reprezentativi sculptori români ai generatiei ’70. A fost membru al U.A.P. din 1981, secția sculptură. A absolvit Liceul de Arte Plastice „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca în 1965, a fost admis, în același an, la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secția sculptură, la clasa profesorului Kós András, institut pe care l-a absolvit în 1972. A fost numit profesor la Liceul Pedagogic „George Coșbuc” din Năsăud. Trei ani mai târziu, s-a stabilit la Bistrița unde, alături de alți colegi de generație, a făcut demersuri pentru înființarea unui cenaclu de creație la Bistrița și pentru alocarea unor spații destinate atelierelor artiștilor plastici bistrițeni. Grigore Bradea a murit în 10 iulie 1998, la Bistriţa.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Concert caritabil In Memoriam Nello Santi

Concert caritabil In Memoriam Nello Santi

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, găzduiește duminică, 16 octombrie 2022, începând cu ora 17, un Concert caritabil intitulat „In Memoriam Nello Santi”, ale cărui beneficii se vor...

Florin Piersic va juca pe scena Operei Române din Cluj-Napoca

Florin Piersic va juca pe scena Operei Române din Cluj-Napoca

Vineri, 14 octombrie 2022, ora 18:30 în Sala mare a Operei Naționale din Cluj-Napoca se va juca spectacolul PERIPLU sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, soprană Diana Țugui și avându-l ca invitat special pe marele actor clujean Florin Piersic și cu partciparea...