Pe 15 ianuarie se împlinesc 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Omul acesta este reprezentantul prin excelență al Culturii române. De aceea s-a fixat pe 15 ianuarie Ziua Culturii Naționale.

Mihai Eminescu a avut preocupări spirituale deosebite. În zadar propaganda comunistă de dinainte de 1989, folosindu-se de poezia „Împărat şi Proletar”, dorea să-l facă necredincios. Voi aduce câteva exemple din care reiese că a fost un om cu preocupări de natură spirituală.

Întâi de toate voi spune că Mihai Eminescu era preocupat de rugăciune. Rugăciunea adresată Maicii Domnului este de o gingășie aparte: „Crăiasă alegându-te / Îngenunchem rugându-te, / Înalță-ne, ne mântuie / Din valul ce ne bântuie; / Fii scut de întărire / Şi zid de mântuire / Privirea-ţi adorată / Asupră-ne coboară, / O, maică preacurată / Şi pururea fecioară, Marie!”[1].

Apoi trebuie știut faptul că trei dintre mătușile poetului, surorile Ralucăi Iuraşcu, au fost călugărite la Mănăstirea Agafton: Fevronia, Sofia şi Olimpiada. Eminescu le cerceta şi este consemnat faptul că „aceste trei călugărițe au dat o educație deosebită nepotului lor, Mihai, care poposea adesea la chiliile lor şi se îndeletnicea cu scrisul şi cititul[2].

Gheorghe Vlăduţescu, referitor la credinţa lui Eminescu, scria: „Cu faptul de a se fi aplecat reflexiv, ca dinspre teologie, asupra credinței, presupoziția pare încă mai posibilă ca adevăr prin aceea că, mistuit pe dinlăuntrul de durerea şi iubirea de Absolut, mistic, pentru că poetul, în genere, este al Ascunsului, Eminescu, pe cât era în stare de poeticitate pură, era și în aceea de credință pură. Credea total, fiind poet total”[3].

Atașamentul lui Mihai Eminescu faţă de Biserica Ortodoxă era unul deosebit, numind-o „Maica spirituală a neamului românesc”. În ziarul „Timpul” făcea această afirmație: „Biserica lui Matei Basarab şi a lui Vaarlam, Maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea, care domnește puternică dincolo de graniţele noastre, e azilul de mântuire națională în ţări unde românul nu are stat…”[4].

Noi, românii, cu spiritualitatea noastră ortodoxă, suntem puntea de legătură dintre Apus şi Răsărit. Afirmația capătă vigoare acum, când facem parte din Uniunea Europeană. Iată ce zice Eminescu: „Noi, popor latin de confesiune ortodoxă suntem în realitate elementul menit a încheia lanţul dintre Apus şi Răsărit; aceasta o simţim noi înşine, se simte în mare parte de opinia publică europeană, aceasta o voim şi, dacă dinastia va împărtăşi direcţia de mişcare a poporului românesc, o vom şi face. Oricât de adânci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în țara noastă, când e vorba de legea părinților noștri, care ne leagă de Orient, și de aspirațiile noastre, care ne leagă de Occident… vrăjmașii, oricare ar fi ei, ne vor găsi uniți și tot atât de tari în hotărârile noastre ca și în trecut”[5].

Academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Maica Benedicta de mai târziu, spune că Eminescu i-a dat limbii române accente de limbă sacră. Într-o prefață la un volum de poezii scria despre el: „Ieșit din consonanța unor condiții de destin istoric național și de determinări individuale, artistul acesta a dat lumii o operă de sinteză uimitoare, în care se interferează, filtrate prin sita geniului său național și topite în limba română căreia i-a dat accente de limbă sacră, răsăritul și apusul, nordul și sudul”[6].

Zoe Dumitrescu-Bușulenga avea un adevărat cult pentru Eminescu, rețin asta din întâlnirile noastre, după cum și Ioan Alexandru îl prețuia în mod deosebit. La sfârșitul prefeței sale, Maica Benedicta va încheia așa: „Ceea ce a încercat într-un fel unic artistul a fost să exprime totul prin geniul său, geniul poporului român, printr-o lucrare neprecupețită, de proporții uriașe, care trebuie, în gândul său, să-l facă o modestă verigă între înaintași și prezent”[7].

Aceste preocupări spirituale ale lui Eminescu ar fi de dorit să ne influențeze și pe noi care trăim într-o lume secularizată.

ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

————————————–

[1] Mihai Eminescu, Poezii-proză literară, vol. II, Cartea Românească, 1978, p. 37.

[2] Ioanichie Bălan, Pateric românesc, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1990, p. 492.  

[3] Lect. Univ. Dr. Gheorghe Anghelescu, Universul religios a lui Mihai Eminescu, Editura Științifică, Bucureşti, 1997, p. 6.

[4] Ziarul „Timpul” (V), 14 august 1892, în „Opere”, vol. XIII, p. 168-169.

[5] Mihai Eminescu, Opere Politice, Vol. III, Editura Timpul, Iași, 1999, p. 276.

[6] Mihai Eminescu, Poezii, Editura Eminescu, București, 1984, p. 5.

[7] Ibidem, p. 31.

Share This