Preot nou la Păniceni şi Dumbrava, protopopiatul Huedin

de | oct. 6, 2016

În duminica a 19-a după Rusalii, a fost o zi de mare bucurie pentru credincioşii ortodocşi din Parohia Păniceni şi filia Dumbrava, prototopopiatul Huedin. După săvârşirea slujbei Vecerniei, a avut loc instalarea noului preot paroh, în persoana părintelui Ştefan Tatar.

Părintele Dan Lupuţan, protopopul de Huedin, i-a înmânat părintelui Ştefan Tataru, conform tradiţiei,  semnele slujirii preoţeşti: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheile bisericilor, rugându-L pe Dumnezeu să-i dăruiască părintelui paroh pastoraţie rodnică, cu multe împliniri duhovniceşti. A luat cuvântul şi noul paroh, care a adus mulţumiri lui Dumnezeu, Înaltpresfinţitului Părinte Andrei, familiei şi credincioşilor. În încheiere au vorbit: părintele Tudor Petrovici – fostul paroh, preacuviosul părinte Spiridon – duhovnicul Mănăstirii Pătrângeni, judeţul Alba precum şi părintele Tatar Domiţian – tatăl părintelui paroh.

Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frăţească, la care au participat toţi cei prezenţi.

Parohia Păniceni a devenit vacantă în urma transferului prin concurs a părintelui Tudor Petrovici la Parohia Huedin II.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli” Ocna Dej I, în parteneriat cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat în perioada 1 și 2 august două ,,Zile de poveste” pentru copiii din comunitatea ocneană. Activitățile desfășurate au fost destinate copiilor cu...