Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

de | nov. 4, 2019

Duminică, 3 noiembrie 2019, credincioșii din Parohia Călățele și Filia Călățele Pădure, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, pe părintele Marcu Sorin-Iovian.

Evenimentul a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în sobor de preoți în frunte cu părintele Dan Lupuțan Dan,  protopopul de Huedin. În cadrul Sfintei Liturghii s-a rostit o ectenie pentru sufletul preotului Șaitiș Aurel, fostul paroh al comunității iar cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele protopop Dan Lupuțan. Părintele le-a vorbit celor prezenți depre preoția Vechiului și a Noului Testament, precum și despre trimiterea la propovăduire a primilor apostoli. În continuare, părintele protopop a dat citire Deciziei de numire a noului paroh, semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, după care, conform tradiției, i-a înmânat părintelui Marcu Sorin-Iovian semnele slujirii preoțești: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și, în mod simbolic, cheia bisericii. În cuvântul de bun venit, noul paroh s-a prezentat credincioșilor, a adus mulțumiri lui Dumnezeu, părintelui mitropolit Andrei, părintelui protopop, preoților prezenți, familiei și credincioșilor pentru frumoasa primire. La final, părintele protopop i-a urat noului paroh preoție îndelungată și rodnică. Din partea comunității locale a luat cuvântul domnul Tripon Vasile, primarul comunei Călățele, care i-a urat bun venit în mijlocul locuitorilor comunei.

Parohia Ortodoxă Călățele, cu filia Călățele Pădure, a rămas vacantă, ca urmare a decesului  părintelui Șaitiș Aurel. În urma examenului, care a avut loc la Centrul Eparhial din Cluj-Napoca, a fost declarat câștigător părintele Marcu Sorin-Iovian, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj- Napoca și fost paroh la Parohia Andrid, din Protopopiatul Carei.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

În Duminica Samarinencei, după programul religios, s-a desfășurat la Moara din localitatea Corpadea un eveniment cultural - artistic. "Joc la șură" este una dintre tradițiile care  animau viața sătenilor de odinioară. Evenimentul s-a realizat în baza  parteneriatului...

A treia ediție a taberei „Zi de poveste la Jucu”

A treia ediție a taberei „Zi de poveste la Jucu”

Tabăra „Zi de poveste la Jucu” tinde să devină o tradiție în Parohia Ortodoxă Jucu de Sus, al cărei păstor este Preacucernicul Părinte Abrudan Marius Vasile. Sub coorodonarea acestuia, cu ajutorul lui Dumnezeu și a voluntarilor ATCOR, deunăzi a avut loc a treia ediție...

Prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară

Prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară

Duminica a 3-a după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe, a fost prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1. În număr mare, credincioși ai comunității și nu numai au participat la hramul sfintei Biserici. Alături...

Zi de poveste pentru copiii Parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Zi de poveste pentru copiii Parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Duminica a 3-a după Învierea Domnului (a Mironosițelor) a fost ,,o zi de poveste” pentru tinerii parohiei Sălișca, protopopiatul Dej. Aceștia s-au bucurat de activitățile organizate și coordonate de către voluntari ai Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Români...