Preotesele văduve și ale preoților pensionari din Cluj-Napoca, în pelerinaj la mănăstiri

de | oct. 23, 2015

Biroul de asistență socială a Protopopiatului Cluj II a organizat joi, 22 octombrie, un pelerinaj gratuit la mănăstirile din județul Bistrița-Năsăud pentru preotesele văduve și ale preoților pensionari din orașul Cluj-Napoca. Grupul, format din aproximativ 20 de persoane, a fost însoțit de asistentul social al Protopopiatului, Bianca Dumitrașcu. Au fost vizitate mănăstirile: “Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul” de la Nușeni, “Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele și “Sfântul Ierarh Spiridon”, de la Strâmba. Totodată pelerinii s-au rugat și în biserica Protopopiatului Bistrița, unul dintre cele mai vechi locașuri de cult din Transilvania.

Astfel de pelerinaje au loc de două ori pe an, primăvara și toamna. “Proiectul are menirea să aducă un strop de bucurie şi recunoştinţă celor care, alături de preoţi, au jucat un rol extrem de important în activitatea pastorală şi misionară a parohiilor ortodoxe din Cluj-Napoca”, a precizat Bianca Dumitraşcu, organizatoarea pelerinajului, asistent social în cadrul Protopopiatului Cluj II.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

În perioada 25-28 iulie 2022, în Parohia Ortodoxă Răscruci s-au desfășurat o serie de activități estivale, sub egida  Școlii de vară. La manifestări au participat peste cincizeci de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Activitățile primei zile s-au  desfășurat...