Preoți români din Basarabia, Bucovina de Nord și Valea Timocului, de Ziua Națională la Cluj

de | dec. 2, 2019

Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur a organizat, de 1 Decembrie, întalnirea intitulată „Ca toți sã fie una” (In. 17,22).

La invitația preotului paroh, pr. Dan Cismaș, s-au adunat lângã același potir preoți ortodocși români din Basarabia, Bucovina de Nord și Valea Timocului. Astfel, au rãspuns chemãrii de a sluji Sfânta Liturghie cu ocazia Zilei Naționale preotul Nicolae Gusin, hirotonit în Episcopia de Bãlți, preotul Nicolae Popescu, slujitor al Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea româneascã Ciudei, regiunea Cernăuți, și preotul Ovidiu Doru Ursu, secretarul Vicariatului Ortodox Român al Timocului. Invitații de onoare au prezentat situația comunităților românești din care provin, relatări care au produs multă emoție miilor de credincioși prezenți la slujbă.

Aceastã întâlnire de suflet se înscrie într-o serie de evenimente pe care Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” le organizeazã pe parcursul lunii decembrie. Duminică, 15 decembrie, în biserica parohială va avea loc un concert extraordinar de colinde susținut de Corala Armonia din Constanța iar în 22 decembrie va fi proiectat filmul „Între chin și amin”, la Cinema „Dacia” Mănăștur.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Copiii din parohia clujeană Așchileu Mare, protopopiatul Cluj I, învață în această săptămână să picteze icoane pe sticlă. De asemenea, coordonați de învățătoarele Rodica Felecan și Daniela Marcu, cos pe etamină motive populare de pe cămășile tradiționale românești....

Ateliere gratuite de împletit cruciulițe, metaniere și brățări

Ateliere gratuite de împletit cruciulițe, metaniere și brățări

Tinerii clujeni pot învăța gratuit cum se realizează cruciulițele, metanierele sau brățările. Aceasta în cadrul unor ateliere practice, care se desfășoară pe parcursul săptămânii, în mai multe parohii clujene sau la sediul Seminarului Teologic Ortodox din municipiu....

„Întâmplări cu îngeri”

„Întâmplări cu îngeri”

Copiii din parohia clujeană „Sfântul Prooroc Ilie”, care au participat timp de trei luni la activitățile din cadrul proiectului „Întâmplări cu îngeri”, au fost premiați sâmbătă, 20 iunie, 2015. Atât ei, cât și părinții lor, dar și coordonatorii activităților au primit...