Preoții clujeni, îndemnați de maestrul Dorel Vișan să se implice în acțiuni culturale

de | nov. 10, 2015 | Actualitatea religioasă

Maestrul Dorel Vișan i-a îndemnat pe preoții din municipiul Cluj-Napoca să se implice în acțiuni culturale, alături de credincioșii pe care-i păstoresc. Întâlnirea a avut loc marți, 10 noiembrie, în cadrul ședinței lunare de lucru a preoților, desfășurată la biserica ce poartă hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul Dâmbul Rotund, păstorită de părintele Augustin Bora.

Printre altele, actorul și scriitorul Dorel Vișan, a destăinuit preoților că exemplul tatălui său l-a inspirat în scrierea Psalmilor.

„Tata, iarna, mai ales seara, ne citea câte o pildă din Evanghelie, parabole care erau legate de viața lui Iisus. Le citea nu ca dintr-o carte sfântă, nu era el conștient de treaba asta, ci ca dintr-o carte de înțelepciune. Noi, copiii, ne-am adaptat la această viață. Aceste învățături au intrat în sufletul nostru și ne-am format așa. Și așa am scris poezii. Prima carte pe care am scris-o a fost un fel de prefață la Psalmi”, a spus maestrul Dorel Vișan.

Întâlnirea a debutat la ora 10:00 cu slujba de Te Deum. La finalul şedinţei, părintele protopop Gheorghe Braica, le-a făcut cunoscute clericilor anunţurile venite din partea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului și alte chestiuni administrative. Şedinţele la nivelul protopopiatului Cluj II se desfăşoară lunar, sub coordonarea părintelui protopop Gheorghe Braica.

Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele

Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, vineri, 8 septembrie 2023, Mănăstirea de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200, la granița dintre Transilvania și Bucovina, și-a sărbătorit hramul, în prezența Înaltpreasfințitului...

Sărbătoarea „Nașterii Maicii Domnului”, la Mănăstirea de la Nicula

Sărbătoarea „Nașterii Maicii Domnului”, la Mănăstirea de la Nicula

La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, județul Cluj, vineri 8 septembrie 2023, când Biserica  Ortodoxă sărbătorește Nașterea Maicii Domnului, Sfânta Liturghie a fost oficiată, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, de Arhim....

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la casa parohială din Păniceni

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la casa parohială din Păniceni

Joi, 7 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Păniceni, județul Cluj, cu prilejul binecuvântării...