Preoții clujeni, informați despre pericolele care stau la baza scăderii numărului populației

de | aug. 11, 2015 | Actualitatea religioasă

Preoții din parohiile de pe raza municipiului Cluj-Napoca au fost informați despre pericolele care stau la baza scăderii numărului populației României. Aceasta în cadrul ședinței lunare, desfășurate marți, 11 august, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești. Invitat pentru a dezbate acest subiect a fost prof. univ. dr. Dumitru Teodor Vălcan, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației-Departamentul de Didactica Științelor Exacte.

„Avem cea mai mare rată a avorturilor din Uniunea Europeană” preacuvioși și preacucernici părinți, aș vrea să rețineți asta! Numai în anul 2014 au avut loc 78.325 de avorturi, dintre care, un lucru îngrijorător, 544 de avorturi au fost la fetițe din clasele 4-8, iar 7.281 la fete de liceu. Și în ceea ce privește divorțurile, avem o rată foarte, foarte ridicată în Uniunea Europeană! Mi se pare că suntem pe locul 20”, a precizat profesorul Dumitru Teodor Vălcan.

Întâlnirea a început cu o slujbă de Te Deum, iar la final, părintele protopop Gheorghe Braica le-a transmis preoților comunicările curente ce țin de administrarea parohiilor.
Astfel de ședințe de lucru au loc lunar, iar preoții apreciază că sunt extrem de eficiente pentru analiza activității din parohii și îmbunătățirea ei, acolo unde este cazul.

 

Ultimele articole

Tenorul Marius Vlad Budoiu, invitat special în opera Paiațe

Tenorul Marius Vlad Budoiu, invitat special în opera Paiațe

Opera Maghiară din Cluj pune în scenă, în această seară, opera lui Ruggero Leoncavallo, Paiațe, de la ora 19:00. Spectacolul îl are în rolul principal pe solistul de renume internațional Marius Vlad Budoiu, care a fost în direct astăzi la Agenda Culturală și ne-a...

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Soborul de ierarhi, condus în această seară de PS Timotei, Episcopul al Spaniei și Portugaliei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Mitropolitul Alexandru de Pereislav, vicarul Mitropoliei Kievului, Preasfințitul...

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

Preasfințitul Lucian Mic: „Sunt multe Icoane Făcătoare de Minuni în țara noastră, dar nicăieri sărbătoarea nu este ca la Nicula”. Zecilor de mii le pelerini ajunși în seara zilei de 14 august la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului...

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

Pentru al patrulea an consecutiv, mii de credincioși au ales să se alăture în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului la pelerinajul „La Nicula colo’n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și protopopiatul Gherla. Tineri și în vârstă, oamenii au   parcururs...

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Zeci de mii de credincioși asistă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la slujba Vecerniei praznicului Adormirii Maicii Domnului, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi. Alături de ierarhul...

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii care au evlavie pentru Maica Domnului şi nu pot ajunge de praznicul Adormirii la mănăstirile din Mitropolia Clujului, ce o au ca ocrotitoare, sunt invitaţi să participe la hramul bisericii clujene, de pe strada Govora sau la procesiunea de la schitul „La...