Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, întruniți în parohia Tăure

de | oct. 23, 2017 | Activități parohiale

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de părintele Dan Vasile, s-au întâlnit în Duminica a 23-a după Rusalii în parohia Tăure, Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în prezenţa unui număr mare de credincioşi, soborul preoţilor slujitori, alături de părintele paroh Grigore Fontul, au săvârşit slujba Paraclisului Maicii Domnului.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, părintele Alin Carafa de la parohia Mogoşeni a vorbit credincioşilor despre semnificaţia teologică a slujbei Vecerniei, prima dintre cele șapte laude bisericeşti. Părintele a subliniat că primul scop al acestei slujbe de seară este de a mulţumi lui Dumnezeu pentru binefacerile din ziua ce se încheie şi de a-I cere ajutorul pentru trecerea cu bine a nopţii ce urmează. Apoi, părintele paroh Grigore Fontul a mulţumit tuturor preoţilor prezenţi, iar la final au fost miruiți toţi credincioşii.

Acest eveniment misionar se încadrează în activitatea Cercului preoţesc Mocod, care se va reuni în Duminica a 25-a după Rusalii, în Parohia Mocod.

Biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Tăure a fost construită în anul 1876, pe locul unei bisericuţe vechi din lemn. Locașul de cult a fost sfinţit în anul 1930, iar după executarea unor lucrări de renovare şi zugrăvire a fost resfinţit la data de 9 iulie 1978, de vrednicul de pomenire arhiepiscopul Teofil Herineanu. Între anii 1992-2003 au avut loc diverse lucrări şi reparaţii de exterior şi interior, necesare pentru înfrumuseţarea bisericii, în special pictarea ei şi montarea unui iconostas din lemn de stejar sculptat. La finalul acestor lucrări, în data de 13 iulie 2003, a avut loc resfinţirea bisericii. Din anul 2010, comunitatea credincioşilor din Tăure este păstorită de părintele Grigore Fontul.

 

Pr. Cornel Coprean

 

Corala Armonia din Baia Mare, concert pascal în Parohia Aruncuta.

Corala Armonia din Baia Mare, concert pascal în Parohia Aruncuta.

Bucuria Învierii  s-a coborât peste sufletele credincioșilor  și în inimile  lor ascultând și trăind împreună cu cei 35 de coriști pricesnele pe care atât de înalțător  le-au prezentat de pe soleea bisericii parohiale. S-au întâlnit la acest concert, emoția celor care...

Cerc preoțesc la Mănăstireni, Protopopiatul Huedin

Cerc preoțesc la Mănăstireni, Protopopiatul Huedin

În ziua prăznuirii Izvorului Tămăduirii, preoții aparținători Cercului preoțesc Râșca, precum și alți preoți din Eparhia Clujului, s-au întrunit în biserica parohială din Mănăstireni, Protopopiatul Huedin. Cu această ocazie a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, în...

,,Din suflet pentru satul românesc”, în Parohia Nadășu

,,Din suflet pentru satul românesc”, în Parohia Nadășu

Vineri, 3 mai 2019, în Parohia Nadășu din Protopopiatul Huedin, s-a desfășurat un eveniment deosebit, dedicat ,,Anului omagial al satului românesc". Responsabilitatea desfășurării activităților și-a asumat-o părintele Ioan Căienar, parohul comunității din Nadășu,...

Cerc pastoral al preoților din preajma Cetății Ciceului

Cerc pastoral al preoților din preajma Cetății Ciceului

Acesta a avut loc vineri, 3 aprilie, în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni, Protopopiatul Beclean. Cu această ocazie s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, la care au participat numeroși credincioși. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Daniel Olari din...