Preoții din Protopopiatul Bistrița își intensifică activitățile destinate tinerilor

de | sept. 13, 2018 | Actualitatea religioasă

Joi, 13 septembrie 2018, înaintea sărbătorii Înălțării Sfintei Crucii, a avut  loc ședința lunară administrativă a preoților din Protopopiatul Bistrița.

În cadrul întrunirii, prezidată de părintele protopop Alexandru Vidican, s-a discutat despre intensificarea misiunii preotului în comunitatea pe care o slujește. Totodată, preoții au fost îndemnați să se implice în dezvoltarea spirituală a tinerilor prin activități extrașcolare, cum ar fi pelerinaje la mănăstiri.

De asemenea, le-a fost prezentat  programul „Pro familia”  de președintele Asociației, Marius Chiuzan, cel care  le-a vorbit și despre Referendumul pentru Familie  din 7 octombrie.

La final,  părintele protopop  Alexandru Vidican i-a îndemnat pe preoți să facă vizite periodice la școlile arondate fiecărei parohii.

pr. Emanuel Vidican

Ultimele articole

Lansare de carte la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Lansare de carte la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită sâmbătă, 18 martie 2023, începând cu ora 12:00, la lansarea volumului „Destinul unui evreu comunist într-o democrație populară. O...

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Chintelnic

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Chintelnic

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat joi, 24 noiembrie 2022, comunitatea ortodoxă din Chintelnic, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, Părintele...

Hramul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla

Hramul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla

La sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, luni, 21 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii...