Joi, 13 septembrie 2018, înaintea sărbătorii Înălțării Sfintei Crucii, a avut loc ședința lunară administrativă a preoților din Protopopiatul Bistrița.
În cadrul întrunirii, prezidată de părintele protopop Alexandru Vidican, s-a discutat despre intensificarea misiunii preotului în comunitatea pe care o slujește. Totodată, preoții au fost îndemnați să se implice în dezvoltarea spirituală a tinerilor prin activități extrașcolare, cum ar fi pelerinaje la mănăstiri.
De asemenea, le-a fost prezentat programul „Pro familia” de președintele Asociației, Marius Chiuzan, cel care le-a vorbit și despre Referendumul pentru Familie din 7 octombrie.
La final, părintele protopop Alexandru Vidican i-a îndemnat pe preoți să facă vizite periodice la școlile arondate fiecărei parohii.
pr. Emanuel Vidican