Preoții din protopopiatul Cluj I, reuniți în rugăciune

de | mart. 5, 2016 | Actualitatea religioasă

Preoții din Protopopiatul Cluj I s-au reunit în rugăciune joi, 3 martie 2016. Toți clericii au participat de dimineață la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica „Sfântul Dumitru” din Florești.

După ce au participat la comuniunea euharistică, preoții au asistat la ședința lunară a protopopiatului la care a fost invitat părintele Andrei Coroian, de la Centrul Eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei. În cuvântul de învățătură adresat participanților, părintele a vorbit despre importanța unității spiritualității ortodoxe.

Ședința s-a finalizat cu discuțiile administrative, moderate de părintele protopop Dan Hognogi.

Preoții din protopopiatul Cluj I păstrează tradiția de a oficia cel puțin de 4 ori pe an Sfânta Liturghie împreună.

Arhim. Dumitru Cobzaru: „Să nu treceți pe lângă biserică fără să vă faceți semnul Sfintei Cruci, iar dacă vă cuprinde îndoiala și rușinea, să vă aduceți aminte de Sfinții Martiri Brâncoveni.”

Arhim. Dumitru Cobzaru: „Să nu treceți pe lângă biserică fără să vă faceți semnul Sfintei Cruci, iar dacă vă cuprinde îndoiala și rușinea, să vă aduceți aminte de Sfinții Martiri Brâncoveni.”

Biserica parohiei Gherla III și-a serbat miercuri, 16 august 2023, cel de-al doilea hram: „Sfinții Martiri și Mărturisitori Brâncoveni”. Aici, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Sfânta Liturghie a...