Preoții din Protopopiatul Năsăud, în conferință

de | oct. 11, 2016

Conferința de toamnă a preoților din Protopopiatul Năsăud a debutat la ora 10:00, cu o slujbă de  Te-Deum, ce a fost oficiată  în biserica cu hramul „Schimbarea la Față” din Sîngeorz-Băi.

Conferința s-a desfășurat la Centrul pentru tineret din Sîngeorz-Băi și a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Ca și în cazul întâlnirilor anterioare, prelegera a fost susținută  de Pr. Lect. Univ. Dr. Cosmin Cosmuța de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pe tema vieții activității și operei ierarhului martir Antim Ivireanul. La final, ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, le-a prezentat celor 65 de preoți din zona Năsăudului cele șase teme abordate de Sinodul care a avut loc anul acesta în Creta, pentru a-i asigura de fidelitatea participanților față de Ortodoxie. Tot atunci, preoții prezenți au luat cuvântul pe marginea subiectului abordat, iar apoi li s-au făcut o serie de comunicări de ordin administrativ, ne-a transmis corespondentul radio Renașterea din Protopopiatul Năsăud, părintele Paul Găvriloaie.

Până pe 20 octombrie vor avea loc astfel de întâlniri și în protopopiatele  Dej și Huedin.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Faza locală a concursului religios „Urmarea lui Hristos”

Faza locală a concursului religios „Urmarea lui Hristos”

Faza locală a concursului religios „Urmarea lui Hristos”, aflat la a VI-a ediție, se va desfășura vineri, 26 februarie 2016, în județul Cluj. Competiția se adresează elevilor din clasele a V-a și a VI-a și este de fapt o pregătire pentru olimpiada de religie. La...

„Mirajul Existenței”…..un imens pustiu fără Hristos

„Mirajul Existenței”…..un imens pustiu fără Hristos

Scriitorul Mircea Gălățean, pentru credincioși părintele ieromonah Arsenie, de la Mănăstirea „Înălțarea Domnului”, din localitatea Muntele Rece, județul Cluj și-a lansat marți seara în galeria Horeb, cel de-al treilea volum, intitulat „Mirajul existenței. Jurnal...

Preoții din Bistrița, uniți în apărarea familiei tradiționale

Preoții din Bistrița, uniți în apărarea familiei tradiționale

Preoții din protopopiatul Bistrița, împreună cu enoriașii lor susțin cu tărie familia tradițională. Clericii s-au implicat, la nivelul parohiile pe care le păstoresc, în strângerea de semnături, în favoarea proiectului de lege pentru revizuirea Constituției, în sensul...