Preoții din Protopopiatul Ortodox Gherla s-au întrunit vineri, în ședința lunară

de | ian. 12, 2019 | Actualitatea religioasă

Preoții din Protopopiatul Ortodox Gherla s-au întrunit vineri, 11 ianuarie, în ședința lunară, prima din acest an. Activitatea a început cu săvârșirea Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos.

În deschiderea ședinței Părintele Protopop Iulian-Paul Isip a evocat chipurile pline de lumină ale Părinților Constantin Galeriu și Constantin Sârbu, propunându-i ca pilde vii pentru o misiune rodnică în ogorul Domnului.

Cea de-a doua parte a întâlnirii s-a axat pe proiectarea unor activități la nivelul protopopiatului,  pornind și de la hotărârea Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a proclamat anul 2019 drept „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești pe tot cuprinsul Patriarhiei Române”.

Activitățile cu tinerii, de asemenea rămân o prioritate pentru anul 2019. În acest sens s-au stabilit mai multe întâlniri de lucru pentru o coordonare cât mai eficientă.

În încheierea ședinței s-au discutat o seamă de probleme administrative.

Ultimele articole

Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

Mânăstirea Cășiel, din Protopopiatul Dej, județul Cluj, a fost ctitorită de călugărul Pahomie Georgiu, în anul 1765, pe pământul părinților lui. A fost cruţată de la distrugere atunci când împăratul Iosif al II-lea a dispus, la 1784-1785, desfiinţarea mănăstirilor...

Sfânta Cruce și semnificațiile ei

Sfânta Cruce și semnificațiile ei

Cateheza de azi are ca subiect Sfânta Cruce și va continua firul pastoral început acum câteva săptămâni, în care am vorbit despre Cinstirea Sfinților, a Sfintelor Moaște și a Sfintelor Icoane. Întâi de toate, Sfânta Cruce este un semn creștin, distinct și distinctiv....

13 septembrie: Ziua Pompierilor din România

13 septembrie: Ziua Pompierilor din România

Ziua de 13 septembrie amintește de lupta din Dealul Spirii de la București. În anul 1848, odată cu izbucnirea Revoluției Franceze, trupele otomane doreau încetarea ei pe teritoriul Principatelor Române. Revoluția Franceză, izbucnită în 1848, a cuprins și celelalte...

Biserica Ortodoxă din Cormaia, târnosită de Mitropolitul Clujului

Biserica Ortodoxă din Cormaia, târnosită de Mitropolitul Clujului

În Duminica a 4-a după Rusalii (a vindecării slugii sutașului), 10 iulie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Cormaia,...