Preoții din Protopopiatul Ortodox Român Cluj I, reuniți în prima ședință din acest an

de | ian. 9, 2020 | Actualitatea religioasă

Prima ședință a preoților din  cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1 s-a desfășurat joi, 9 ianuarie, în Biserica „Sfânta Treime”, fiind deschisă, potrivit tradiției, de o slujbă Te-Deum oficiată, tot în baza uzanței, de părinții Cercului Preoțesc Jucu, în frunte cu veteranul părinte Alexandru Baltă.

Au fost discutate și dezbătute chestiuni administrative de interes pentru preoți, punctul culminant constituindu-l oficializarea pensionării părintelui Ioan Câmpean și a prezentării noul preot paroh al Parohiei Răscruci, în persoana lui Dan Balog. Părintele Ioan Câmpean și-a încheiat activitatea pastoral-misionară după 47 de ani de preoție, din care 43 la Răscruci, slujind în Biserica cu hramul „Adomirea Maicii Domnului”, pe care Înaltpresfințitul Părinte Andrei, arhipiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a resfințit-o în toamna anului 2019. Cu acest prilej, părintele Ioan Câmpean a primit distincția „Crucea Arhiepiscopală”.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Răscruci, comuna Bonțida, a fost ridicată între anii 1938-1940. În 2014, lăcașul de cult a suferit lucrări de renovare atât în interior, cât și în exterior. Pictura a fost realizată de Florin Olari. În semn de prețuire, părintele protopop Dan Hognogi i-a oferit părintelui Ioan Câmpean, în cadrul ședinței din 9 ianuarie, un buchet de flori și o icoană, gest însoțit de cuvinte de apreciere:

”Vă mulțumim pentru fidelitatea pe care ați arătat-o adevăratei biserici a lui Hristos și credincioșilor din Răscruci, pe care i-ați păstorit peste patru decenii. Este semnificativ că există astfel de preoți statornici ca și părintele Ioan, care și-a asumat parohienii. În toată această perioadă v-ați dedicat într-o manieră integră și constantă slujirii binelui și aproapelui, ca un părinte în adevăratul sens al cuvântului. Într-o societate post-modernă puternic influențată de curente și concepte distructive, în care descoperirea bucuriei celuilalt a devenit o rara avis, există preoți care își asumă responsabilitatea celuilalt, făcându-se eul celuilalt dintr-o dragoste nefărțarnică, sinceră, genuină, veritabilă, după modelul lui Hristos. Fără îndoială, reprezentați un exemplu de slujire exemplară, de continuitate, demn de urmat pentru preoții mai tineri”.

Părintele Ioan Câmpean a fost hirotonit preot în anul 1972, de către vrednicul de pomenire Teofil Herineanu. Părintele Dan Balog este cel care a preluat ștafeta și pe umerii căruia se află moștenirea lăsată de antecesorul său. Noul preot paroh a slujit vreme de cinci ani ca diacon la Zalău. Sfinția sa a fost hirotonit preot în luna decembrie a anului trecut de către ÎPS Părinte Andrei, cu prilejul resfințitii Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Filiei Sâniacob, Parohia Șirioara, Protopopiatul Beclean. Părintele Dan Balog este licențiat al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, iar în prezent urmează și cursurile doctorale ale aceleași instituții de învățământ, sub coordonarea ÎPS Părinte Andrei.

Ultimele articole

Fie mie după Cuvântul Tău!

Fie mie după Cuvântul Tău!

Dacă nunta din Cana Galileii ne aduce în atenție Evanghelia Maicii Domnului, ce gravitează în jurul unui mesaj scurt, clar articulat și ne-o reliefează pe cea în cauză drept o „odighitrie”, adică o călăuzitoare, cu mult înainte de apariția icoanei cu acest nume,...

Schimbarea la Față, hramul Mănăstirii Cheile Turzii

Schimbarea la Față, hramul Mănăstirii Cheile Turzii

La praznicul Schimbării la Față a Domnului, joi, 6 august 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea Cheile Turzii din localitatea Petreştii de...