Preoții, interesați să își ajute semenii, prin proiecte europene

de | sept. 23, 2015

Zeci de preoți și asistenți sociali din Arhiepiscopia Clujului au aflat cum pot implementa proiecte de economie socială în parohiile lor. Ei au stat de vorbă cu asistenți sociali din cadrul Arhiepiscopiei Clujului, de la care au obținut toate sfaturile necesare pentru demararea unui astfel de proiect. Întâlnirea a avut loc marți, 22 septembrie 2015, în Sala „Nicolae Ivan” din cadrul Centrului Eparhial.

Salariu și consiliere, la locul de muncă

Arhiepiscopia Clujului a pus în practică un astfel de proiect prin care au fost create 12 locuri de muncă în cadrul a două întreprinderi sociale: Tipografia „Renașterea” și Brutăria „Arthos”. Persoanele angajate provin din grupuri vulnerabile, iar pe lângă faptul că acestea au parte de un venit constant, sunt ajutate de Arhiepiscopie în dependențele cu care se confruntă, ne-a spus managerul proiectului „O șansă, o reușită în viitor pentru persoane vulnerabile”, Ana Cășvean: „Am creat și programe în cadrul structurii de economie socială ca să susținem persoanele care au nevoie. Avem angajați persoane care sunt dependente de alcool și avem un sistem creat astfel încât ei să poată fii susținuți la locul de muncă. Dacă ar fi lucrat la un angajator oarecare, la prima cădere în dependență ar fi fost dați afară. Noi însă le acordăm șanse și îi susținem, îi spirijim, le oferim consiliere și încercăm să mediem relația dintre manager și angajat”.

Preoții din Arhiepiscopie, încântați de proiectele de economie socială

În ultimele luni de când proiectul de economie socială „O șansă, o reușită în viitor pentru persoane vulnerabile” a fost pus în practică, acesta le-a fost prezentat preoților din toate cele 9 protopopiate ale Arhiepiscopiei Clujului, în cadrul ședințelor administrative organizate lunar. Potrivit Anei Cășvean, asistent social în cadrul Arhiepiscopiei Clujului, preoții sunt încântați de posibilitatea de a-i ajuta pe semeni prin proiecte de acest gen: „În mare parte preoții au arătat interes pentru astfel de proiecte. Interesul a fost destul de mare. Sperăm ca în viitoarea programare 2014-2020 să putem scrie astfel de proiecte pentru preoții din Arhiepiscopie”.

Noi proiecte pentru oameni

Întrebată care ar fi planurile de viitor pe care Arhiepiscopia Clujului prin sectorul de Asistență Socială dorește să le pună în aplicare pentru sprijinirea oamenilor, Ana Cășvean a enumerat mai multe proiecte, la care deja se lucrează: „Avem în plan crearea unui cămin de vârstnici  în Făget și pe lângă asta probabil vor fi câteva proiecte și de patrimoniu, pentru bisericile care au nevoie de restaurare. Pe lângă asta avem un proiect care este dezvoltat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși, filiala Cluj, la care Arhiepiscopia Clujului este partener. Acest proiect se numește Pașaport de succes pentru copii și tinerii cu deficiențe de vedere”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiune la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Nicula

Procesiune la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Nicula

Cu multă bucurie și credință puternică, zeci de mii de pelerini își vor îndrepta pașii spre Mănăstirea Nicula la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului. Ca în fiecare an, părinții Mânăstirii Nicula au pregătit un program religios bogat, împodobit prin prezența a...