Preoții Protopopiatului Cluj I, întruniți în ședință de lucru

de | nov. 16, 2017 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Astăzi, 16 noiembrie 2017, preoții Protopopiatului Cluj I s-au întrunit în ședința lunară, la sediul Protopopiatului. Aceasta a debutat cu slujba de Te-Deum, dupa care a urmat  dezbaterea problemelor de pe ordinea de zi. Invitații speciali ai întrunirii au fost: PC Părinte Iustin Tira, vicar eparhial și PC Părinte Cătălin Pălimaru, directorul Editurii Renașterea a Mitropoliei Clujului.

În cadrul lucrărilor ședinței, Părinte Cătălin Pălimaru a făcut o succintă prezentare a volumului „Oameni, fapte și Cuvânt” scris de Părintele vicar Iustin Tira, volum în care autorul evocă chipuri ale unor personalități marcante din viața și activitatea Eparhiei Clujului.

În acest context, Părinte Cătălin Pălimaru a subliniat importanța și necesitatea „tipăriturilor”, a cuvântului scris, îndemn pe care – spune Părinte Cătălin Pălimaru – un stareț rus îl rezuma astfel: „Siliți-vă la citit, căci alungă întunericul sufletului.” De asemenea, volumul „Oameni, fapte și Cuvânt”, apărut la Editura Renașterea anul acesta, trebuie privit ca „străduința autorului de a-și înmulți talanții care i-au fost încredințați.”

Cuvântul Părintelui Iustin Tira, s-a axat în special pe mulțumiri aduse în primul rând lui Dumnezeu, pentru că cei 44 de ani de activitate neîntreruptă la Centrul Eparhial :”îi vad ca o binecuvântare de la Dumnezeu, fără a avea vrednicii speciale” dar și tuturor celor care i-au fost și îi sunt alături. În încheiere spune Părintele vicar „pe toate cele pe care viața mi le-adat, m-am străduit să le fac conștiincios și cu toată ascultarea.”

În a  doua parte a ședinței s-au discutat mai multe probleme administrative .

Pr. Marius Bolbos

 

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 24 septembrie 2023, zi în care este pomenit și Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului,...

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul...

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Brăteni, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...

Sfințirea capelei mortuare din Șieu-Odorhei

Sfințirea capelei mortuare din Șieu-Odorhei

Joi, 21 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Șieu-Odorhei, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...