Preoții Protopopiatului Cluj I, întruniți în ședință, în Parohia Ortodoxă Baciu

de | sept. 13, 2018

Joi, 13 septembrie 2018, preoții din cadrul Protopopiatului Cluj I s-au întrunit în ședință lunară de lucru, în Parohia Ortodoxă Baciu. Ședința a început la ora 8:00 cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop Dan Hognogi.

După slujbă, părintele protopop a transmis preotului paroh Dumitru Boca și părintelui slujitor Florin Cătălin Ghiț binecuvântarea Înaltpreasfințitului Andrei, Mitropolitul Clujului și i-a felicitat pentru activitatea catehetică și misionară pe care o desfășoară. De asemenea, a ținut să felicite în mod special corul Parohiei Baciu, care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, pentru dăruirea sufletească și pentru faptul că „prin cântare încălzesc inimile tuturor, preoți și credincioși”.

În partea a doua a ședinței, prorectorul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și cercetător științific la Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române, profesorul Ioan Bolovan, invitat special, a susținut o prelegere cu tema „Biserică și națiune în procesul făuririi României Mari (1848-1918)”.

Motivul dezbaterii acestei teme, a spus invitatul, este faptul că „trebuie să ne amintim de rolul pe care l-a avut Biserica în momentul Marii Uniri și, mai ales, în vremea premergătoare acesteia”. În acest context, Biserica a fost necontenit alături de popor, a fost un element fundamental de unitate. Acest lucru este reliefat de „Adunările din 1848 de la Blaj și 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia – punctele centrale ale Revoluției și Unirii”. De asemenea, a ținut să sublinieze importanța și necesitatea unității de limbă, neam și de credință, care astăzi este puternic amenințată atât din afară cât și din interior. Această unitate nu poate fi păstrată și întărită fără ajutorul și lucrarea lui Dumnezeu. De aceea, ca îndemn atât pentru preoți cât și pentru credincioși, să ne rugăm pentru națiunea aceasta atât de oprimată în trecut și atât de expusă în prezent, pentru a putea merge mai departe cu demnitate”.

La finalul prelegerii,  părintele protopop Dan Hognogi a mulțumit prorectorului  Ioan Bolovan pentru prezență, exprimând-și dorința ca, ori de câte ori va fi posibil, să vină în mijlocul preoților Protopopiatului Cluj I. Drept mulțumire, părintele paroh Dumitru Boca i-a dăruit domnului Ioan Bolovan o icoană a Sfântului Ioan Botezătorul, a cărei valoare este dată de faptul „că este pictată în centrul de pictură organizat în Parohia ortodoxă Baciu”, a afirmat părintele paroh.

În ultima parte a ședinței s-au discutat câteva probleme administrative, printre care  implicarea preoților și a credincioșilor în buna desfășurare a Referendumului pentru Familie

De asemenea au fost aduse mulțumiri preoților și credincioșilor care s-au implicat în ajutorarea parohiei Făureni, Protopopiatul Cluj I, al cărei locaș de cult, la începutul lunii martie anul acesta, a fost mistuit de flăcări.

Pr. Marius Bolbos

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

[AUDIO și FOTO]Provocările Ortodoxiei în Kenya

[AUDIO și FOTO]Provocările Ortodoxiei în Kenya

Credința ortodoxă a intrat în Kenya în anii 1930, iar Biserica de aici se confruntă cu câteva probleme majore, în special cu specificul cul­tu­ral african și cu sărăcia extre­mă a oamenilor. Despre istoria Ortodoxiei în această parte de lume și despre provocările la...

Târnosirea bisericii din Parohia Lazuri

Târnosirea bisericii din Parohia Lazuri

În duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei Lazuri au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, în prezența unui mare număr de...

Târnosirea bisericii din Poiana Botizii

Târnosirea bisericii din Poiana Botizii

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat duminică, 11 septembrie 2016, de la ora 9:00, slujba de sfinţire a bisericii din Parohia Poiana Botizei, Protopopiatul Lăpuş, informează site-ul oficial al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Slujba de târnosire,...

76 de ani de la moartea martirică a primului protopop de Huedin

76 de ani de la moartea martirică a primului protopop de Huedin

În data de 10 septembrie 2016 se împlinesc 76 de ani de la moartea martirică a părintelui protopop Aurel Munteanu, primul protopop de Huedin. Cu acest prilej marți, 13 septembrie, la Huedin se va oficia în faţa statuii protopopului martir slujba Parastasului, începând...

Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii

Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii

În ultima perioadă, au avut loc unele manifestări publice ale unor persoane, care, în duh lumesc şi agresiv, au acuzat şi calomniat pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române prezenţi la Sinodul din Creta (iunie 2016), unde au participat aproape 200 de ierarhi din zece...