Preotul mărturisitor Liviu Galaction Munteanu, propus pentru canonizare, comemorat la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | mart. 23, 2023

La Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, în cadrul serilor culturale, joi, 23 martie 2023, de la ora 19:00, a avut loc un eveniment cultural și comemorativ în cadrul căruia a fost susținută conferința „Liviu Galaction Munteanu: martir pentru cauza creștinismului”. De asemenea, a fost evocată personalitatea preotului mărturisitor Liviu Galaction Munteanu, la 62 de ani de la moartea sa în temnița Aiudului. Alături de alți mărturisitori și mari duhovnici misionari români persecutați sau martirizați de regimul comunist, acesta este propus pentru a fi canonizat în anul 2025, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) și a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925).

Au participat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, clerici, teologi, oameni de cultură, profesori și studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, elevi de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” și numeroși credincioși clujeni.

În deschiderea manifestării, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un scurt cuvânt de învățătură și a evocat personalitatea părintelui profesor Liviu Galaction Munteanu și pe cea a părintelui profesor Ioan Bunea, amândoi fiind prigoniți de regimul comunist.

 

Apoi, au conferențiat și au vorbit despre viața pilduitoare a preotului mărturisitor Liviu Galaction Munteanu următorii invitați: Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, prof. univ. dr. Adrian Opre – decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, pr. lect. univ. dr. Răzvan Perșa – cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. dr. Lucian Greabu – preot la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Năsăud și dr. Dragoș Ursu – istoric și cercetător în cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.

 

Evenimentul comemorativ a fost completat cu un moment muzical susținut de corul de copii al Memorialului Gherla, coordonat de Ana Antoneac. Corul a interpretat câteva compoziții muzicale pe versurile unor poeți din Gulagul românesc.

Manifestarea a fost moderată și prezentată de protosinghelul Grigorie Benea – starețul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla, care a organizat întregul eveniment, cu sprijinul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropoliei Clujului, Maramureșului si Sălajului, al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, al Muzeului Mitropoliei Clujului și al Radio Renașterea.

„Rapoartele informatorilor Securității despre părintele Liviu Galaction Munteanu descriu o atitudine de o verticalitate rarisimă și exemplară: Numitul arată că se socotește un martir ce suferă pentru cauza creștinismului și că nu numai dânsul, dar toți acei ce au jurat să slujească biserica lui Hristos, sunt împotriva comunismului, care caută să păgânească biserica”, au afirmat organizatorii.

 

Liviu Galaction Munteanu – preot și profesor mărturisitor

S-a născut la data de 16 mai 1898, într-o familie de învăţători, fiind originar din localitatea Cristian, judeţul Braşov. S-a format ca teolog la Liceul „Andrei Şaguna“ din Braşov şi la Institutul teologic-pedagogic din Sibiu, apoi la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde a obţinut şi doctoratul. La 17 februarie 1927 a fost hirotonit preot, de Episcopul Nicolae Ivan, care l-a numit profesor la Academia Teologică din Cluj, ajungând astfel titularul cursului de Noul Testament, duhovnic, apoi chiar rector al acestei instituţii. În anul 1958 a fost numit vicar administrativ, de Arhiepiscopul Teofil Herineanu, care avea un proiect de relansare a catehizării în Eparhia Clujului. Astfel, părintele Liviu a întocmit o programă pentru catehizarea copiilor şi adulţilor, fapt care l-a adus în atenția Securității. A fost anchetat, iar în 1959 condamnat la opt ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A fost închis în penitenciarele Aiud şi Gherla. A murit în 8 martie 1961, la închisoarea Aiud, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus de regimul comunist.

În ședința de lucru din 25 februarie 2021, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis începerea demersurilor de canonizare a unor mărturisitori și mari duhovnici misionari români persecutați sau martirizați de regimul comunist, printre care se află și părintele Liviu Galaction Munteanu, propus pentru canonizare. Aceștia vor fi canonizați în anul 2025, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) și a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925).

Argumentele locale pentru canonizarea „profesorului martir” au fost aprobate în cadrul unei ședințe de lucru a ierarhilor din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, în ianuarie 2021. De asemenea, în data de 20 iunie 2022, în ședința de lucru a Sinodului Mitropoliei Clujului, au fost discutate și analizate aspecte legate de proiectele de texte liturgice întocmite în vederea canonizării părintelui Liviu Galaction Munteanu.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat duminică, 17 martie 2024, la inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit din localitatea Baciu, județul Cluj. Cu...