Președintele adresează condoleanțe pentru pierderea IPS Pimen și apreciază contribuția Bisericii la combaterea pandemiei

de | mai 21, 2020

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe Părintelui Patriarh Daniel, în care evocă personalitatea Arhiepiscopului Pimen, plecat la Domnul în noaptea de marți spre miercuri după o lungă suferință provocată de infecția cu noul coronavirus.

În mesajul său, președintele afirmă că apreciază contribuția, atât în plan material, cât și spiritual, a Bisericii Ortodoxe Române la combaterea pandemiei de coronavirus.

Text integral:


Preafericirii Sale Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

București, 20 mai 2020

Preafericirea Voastră,

Doresc să adresez sincere condoleanțe Preafericirii Voastre, înalților ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și membrilor Sfântului Sinod, precum și credincioșilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, odată cu trecerea le cele veșnice a Înaltpreasfințitului părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Este un moment de tristețe pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română și pentru toți credincioșii care s-au aflat sub înalta arhipăstorire a Înaltpreasfințitului Pimen.

Personalitate longevivă și păstor cu har, Înaltpreasfințitul Pimen s-a dăruit cu generozitate Bisericii și semenilor, și-a consacrat eforturile misionare păstrării identității românești, punând în valoare, în țară și peste hotare, bogăția spiritualității ortodoxe și patrimoniul valoros al bisericilor și mănăstirilor din Moldova

Evocând personalitatea celui dispărut, doresc să remarc și faptul că, prin rugă și sprijin pentru cei aflați în dificultate, prin ajutor pentru cei din prima linie, Biserica Ortodoxă Română a participat consistent la efortul național de combatere a pandemiei.

Sunt încredințat că în perioada care urmează, sub înțeleapta arhipăstorire a Prefericirii Voastre, Biserica Ortodoxă Română va fi sprijin pentru societatea noastră, îmbinând misiunea sa pastorală cu preocuparea pentru protejarea credincioșilor și ierarhilor săi, pentru o cât mai grabnică revenire la normalitate a României.

Sincere condoleanțe, Dumnezeu să-l odihnească!

Cu aleasă prețuire,

Klaus Werner Iohannis
Președintele României


Sursa: Basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca

Hramul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca

La Praznicul Întâmpinării Domnului, vineri, 2 februarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea Parohiei „Întâmpinarea Domnului” din...