Președintele adresează condoleanțe pentru pierderea IPS Pimen și apreciază contribuția Bisericii la combaterea pandemiei

de | mai 21, 2020 | Actualitatea religioasă

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe Părintelui Patriarh Daniel, în care evocă personalitatea Arhiepiscopului Pimen, plecat la Domnul în noaptea de marți spre miercuri după o lungă suferință provocată de infecția cu noul coronavirus.

În mesajul său, președintele afirmă că apreciază contribuția, atât în plan material, cât și spiritual, a Bisericii Ortodoxe Române la combaterea pandemiei de coronavirus.

Text integral:


Preafericirii Sale Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

București, 20 mai 2020

Preafericirea Voastră,

Doresc să adresez sincere condoleanțe Preafericirii Voastre, înalților ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și membrilor Sfântului Sinod, precum și credincioșilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, odată cu trecerea le cele veșnice a Înaltpreasfințitului părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Este un moment de tristețe pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română și pentru toți credincioșii care s-au aflat sub înalta arhipăstorire a Înaltpreasfințitului Pimen.

Personalitate longevivă și păstor cu har, Înaltpreasfințitul Pimen s-a dăruit cu generozitate Bisericii și semenilor, și-a consacrat eforturile misionare păstrării identității românești, punând în valoare, în țară și peste hotare, bogăția spiritualității ortodoxe și patrimoniul valoros al bisericilor și mănăstirilor din Moldova

Evocând personalitatea celui dispărut, doresc să remarc și faptul că, prin rugă și sprijin pentru cei aflați în dificultate, prin ajutor pentru cei din prima linie, Biserica Ortodoxă Română a participat consistent la efortul național de combatere a pandemiei.

Sunt încredințat că în perioada care urmează, sub înțeleapta arhipăstorire a Prefericirii Voastre, Biserica Ortodoxă Română va fi sprijin pentru societatea noastră, îmbinând misiunea sa pastorală cu preocuparea pentru protejarea credincioșilor și ierarhilor săi, pentru o cât mai grabnică revenire la normalitate a României.

Sincere condoleanțe, Dumnezeu să-l odihnească!

Cu aleasă prețuire,

Klaus Werner Iohannis
Președintele României


Sursa: Basilica.ro

Ultimele articole

12 ianuarie – Sf. Mc. Tatiana diaconița și Eutasia

12 ianuarie – Sf. Mc. Tatiana diaconița și Eutasia

Sfânta Muceniţă Tatiana era din vechea Romă şi a trăit în vremea împăratului Alexandru Sever (222-235). S-a născut din părinţi credincioşi; tatăl ei a avut dregătoria de consul, în trei rânduri, şi se bucura de multă cinste în senatul roman, fără a se şti că este...

Preasfințitul Părinte Episcop Vasile împlinește 72 de ani

Preasfințitul Părinte Episcop Vasile împlinește 72 de ani

dec. 30, 2020 | Stiri Preasfințitul Părinte Episcop Vasile împlinește astăzi, 30 decembrie 2020, vârsta de 72 de ani. Cu acest prilej, întreg Centrul Eparhial, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, și...

Hramul Bisericii „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Cluj-Napoca

Hramul Bisericii „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Cluj-Napoca

În a treia zi de Crăciun, duminică, 27 decembrie 2020, la sărbătoarea Sfântului Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul...