Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, mica bijuterie aflată în incinta Mănăstirii Nicula, este cu siguranță unul din cele mai cunoscute monumente de acest fel din România. Are o istorie bogată și a întreprins o lungă călătorie până să ajungă în locul unde este atât de prețuită de mii de pelerini, de simpli turiști și, bineînțeles, de monahii care se îngrijesc de ea. Vechimea sa, ce poate fi citită în caracteristicile arhitectonice, împreună cu elementele de decor sculptat, sunt motive în plus ce justifică încadrarea ei în categoria A, pe Lista Monumentelor Istorice, ca monument de interes național.
În lipsa unor documente sau inscripții, biserica este datată cu aproximație la mijlocul sau în a doua jumătate a secolului al XVII-lea (1650 pe LMI). Inscripția pictată pe ancadramentul de intrare în naos menționează anul 1738, considerat de unii cercetători drept anul edificării. Însă, dacă luăm în considerare și anii trecuți pe cele două clopote rămase în Gostila, localitatea de origine din județul Sălaj, atunci 1738 ar fi anul pictării, edificiul putând fi într-adevăr mai vechi.
În 1810-1812, comunitatea din Gostila ridică o biserică de zid și vinde ulterior edificiul de lemn parohiei unite clujene din Pădureni (în trecut Țop), acest transfer având loc probabil în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Ulterior, vine rândul Pădureniului să își ridice biserică de zid și să renunțe la lăcașul din lemn. Acesta este mutat în 1935 în satul Năsal din comuna Țaga, unde treptat, cade în paragină. În 1973, vechea biserică de lemn a Mănăstirii Nicula arde, astfel că în anul următor edificiul din Năsal este transferat în curtea complexului mănăstiresc, unde este supus unor lucrări de restaurare, fiind salvat.
Biserica seamănă mult cu lăcașul pe care l-a înlocuit, fapt care a cântărit în alegerea sa și ilustrează un tip vechi de edificiu de lemn prin dimensiunile mici, turnul scund, lipsa pridvorului și prezența a doar două deschideri în peretele iconostasului.
Monumentul a fost construit din bârne de stejar îmbinate în cheotoare dreapta și în coadă de rândunică, pe o fundație de piatră. Planimetric se compune dintr-un pronaos poligonal (există doar câteva edificii cu această particularitate în județul Cluj), naos dreptunghiular la care se adauga altarul pentagonal cu pereții retrași. Ușa de acces se găsește pe latura vestică. Pronaosul este tăvănit, pe grinzile sale fiind așezați stâlpii turnului clopotniță cu galerie deschisă și coif octogonal. Naosul are o boltă susținută de două arcuri care se intersectează într-o cheie de boltă. Acoperișul este unitar pentru pronaos și naos și separat, mai scund, pentru altar.
Acest valoros monument istoric a beneficiat de talentul unui meșter dulgher, care și-a arătat măiestria înfrumusețând edificiul cu un bogat decor sculptat, prezent mai ales la cele două ancadramente, de intrare în pronaos, respectiv în naos. El a acoperit în întregime suprafața lor, prin incizie, cu un adevărat veșmânt din rozete, la care a mai adăugat torsadă și denticuli. Pe cele două arce ale bolții naosului le-a scos în evidență printr-o torsadă întreruptă din loc în loc de câte o rozetă.
Din cauza repetatelor strămutări și a perioadelor când lăcașul nu a fost îngrijit, ansamblul de pictură murală inițial s-a distrus. Vagi urme se mai păstrează în dreptul portalului de acces spre naos, în rest fiind deteriorată aproape în totalitate.
Interiorul a fost transformat într-un veritabil muzeu, unde sunt expuse icoane din patrimoniul mănăstirii, pictate pe lemn, datând din secolele XVIII şi XIX. Se regăsesc, totodată, şi numeroase icoane pe sticlă, dintre cele mai reprezentative ale cunoscutului centrul de pictură niculean.
Iconostasul are două intrări, unde sunt montate două perechi de uşi împărăteşti de secol XVIII, care provin probabil de la altă biserică. Cele montate în golul principal, prezentând o Bunăvestire alături de cei patru Evanghelişti, sunt extrem de decorate cu un relief plat, de factură barocă, cu vrejuri vegetale și scene așezate în chenare ovale. Cealaltă pereche, montată în golul ușilor diaconești, aparţine unui registru decorativ mai simplu în care predomină pictura. Aici pictorul a încadrat figurile evangheliștilor în câte o ramă barocă, pictată și aceasta. În biserică se oficiază slujbă doar în postul „Adormirii Maicii Domnului”.
Necunoscutele legate de istoria sa și pierderea unor elemente prin repetatele mutări nu îi știrbesc nici farmecul și nici valoare. Vorbim de o biserică „norocoasă”, care a fost salvată de la pieire și adusă într-un loc unde este este îngrijită și iubită.
Rubrică realizată în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj.
