Prezență Arhierească în localitatea sălăjeană Lupoaia

de | mart. 2, 2020

Duminică, 1 martie 2020, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Lupoaia, filie a Parohiei Creaca, din Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și diaconi.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe preotul paroh Daniel-Sebastian Blaj, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta. La rândul său, preotul paroh a mulțumit Preasfinţitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru distincție.

Satul Lupoaia este situat pe malul drept al Văii Agrijului și își trage numele de la cuvântul „lup”, dovadă fiind și particula „farkas”, care în maghiară înseamnă lup, ce apare în componența numelui localității în secolele de dominație maghiară.

Prima atestare documentară a satului provine din anul 1469, când localitatea apare sub numele de Farkasmezew. Consemnări semnificative apar câțiva ani mai târziu în Conscripția episcopului Inocențiu Micu-Klein, din anul 1733, unde satul este menționat cu denumirea de Lupoje.

La începutul secolului XX, în Lupoaia a funcționat parohia cu același nume, având ca filii localitățile Creaca și Brebi. De asemenea, în sat au existat o biserică de lemn și o casă parohială. Lăcașul de cult de lemn a fost dărâmat cel mai probabil odată cu zidirea noii biserici din cărămidă. Din vechiul lăcaș de cult s-au mai păstrat doar piatra altarului și două icoane vechi pictate pe lemn.

Noua biserică a fost ridicată în anul 1929, prin contribuția muncitorilor de la mina din Lupoaia, preot paroh fiind Vasile Trenca. Lăcașul de cult a fost pictat în tehnica tempera de Mihai Covaciu din Baia Mare, între anii 1988-1990. Tot în această perioadă, au fost realizate și lucrări de reparații capitale. Biserica a fost resfințită de Preasfințitul Părinte Ioan Mihălțan, Episcopul Oradiei, protopop al Zalăului fiind Ioan Pop, iar preot paroh fiind Romel Todoran.

Începând cu luna iunie a anului 2009, Preacucernicul Părinte Daniel-Sebastian Blaj a fost numit preot al Parohiei Creaca, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea lăcașurilor de cult și a casei parohiale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Treznea

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Treznea

Duminică, 21 martie 2021, credincioșii parohiei Treznea au îmbrăcat straie de sărbătoare. Bucuria a fost dată de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Petroniu care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au...

Zi de sărbătoare în parohia sălăjeană Hurez

Zi de sărbătoare în parohia sălăjeană Hurez

Duminică, 28 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Hurez, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, ierarhul  a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au...

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Duminică, 21 februarie 2021, în sala de ședințe de la demisolul Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău s-au desfășurat lucrările ședinței Consiliului Eparhial și ale Adunării Eparhiale din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, ziua a debutat cu Sfânta...