Prezență arhierească în Parohia Bobâlna

de | aug. 14, 2015

Comunitatea parohială din localitatea Bobâlna a avut bucuria de a-l primi, în seara zilei de 13 august, cu două zile înainte de marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, pe Mitropolitul Clujului. Ierarhul a slujit de la ora 18:00, alături de un dobor de preoți, paraclisul Maicii Domnului. De la Centrul Eparhial Înaltpreasfințitul Andrei a fost însoțit de părintele inspector Nicolae Buda și părintele Bogdan Chiorean, de la Centrul de îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”.

Credincioșii prezenți în număr mare la slujbă au fost înștiințați de Înaltpreasfințitul Andrei cu privire la 3tragedia prin care trec familiile tinere din zilele noastre. În acest context Părintele Mitropolit a  menționat că Maica Domnului suferă și se întristează pentru suferințele prin care trec familiile tinere, care se lovesc din ce în ce mai mult de problema divorțului.

La finalul slujbei,  părintele paroh Abrudan Marius a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,  pentru prezența în parohia, fiind prima slujba la care Ierarhul a slujit de când acesta este preot slujitor în parohia Bobâlna. Înainte de plecare Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat și i-a miruit pe  toți credincioșii prezenți la slujbă.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

Vineri,  31 mai 2019,  un grup de credincioși ai parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, împreună cu preotul paroh Sorin Buș,  s-a  deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj, în vederea donării de sânge. La nivelul...

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Evenimentele au început duminica , o2 iunie 2019,   la ora 10 cu Sfânta Liturghie oficiat de  Părintele Protopop Dan Hognogi,  dupa care  a  fost sfinţit monumentul eroilor . La slujba de  sfinţire au participat și alţi preoţi din parohiile vecine, precum și...

Drumeția îngerașilor

Drumeția îngerașilor

De doi ani, în parohia  ”Tuturor Sfinților”,  din Mănăștur s-a împământenit obiceiul de a organiza o excursie cu micii truditori de la cercul de pictură – ”Micul Iconar”. Ideea activității  îi aparține tânărului preot paroh Horea Petre, care a gândit-o ca pe o...