Prezență Arhierească în Parohia Românași

de | dec. 12, 2022

Duminică, 11 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Românași, Protopopiatul Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Părintele Grigore Vid, protopopul Zalăului și Părintele paroh Gabriel Gârdan, profesor universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. De asemenea, Preasfinția Sa a oficiat slujba Parastasului, în amintirea Părintelui Gheorghe Gherman, care a trecut, recent, la cele veșnice. La finalul slujbei, Părintele paroh Gabriel Gârdan a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

Localitatea Românaşi, aşezată în partea de sud a judeţului Sălaj, pe malul stâng al văii Agrijului, este situată pe ambele părţi ale şoselei naţionale Cluj-Napoca – Zalău, la 66 km de Cluj-Napoca şi la 18 km de Municipiul Zalău, fiind intersectată de drumul judeţean Jibou – Ciucea. Prima atestare documentară a satului Românaşi datează din anul 1310. În anul 1576 Ştefan Bathori, principele Ardealului, deposedează pentru infidelitate pe Carol de Dragfy de moşia „Unguraş” şi o donează lui Ladislau Zombori, iar urmaşii acestuia o predau, în anul 1602, generalului Gheorghe Basta, rivalul lui Mihai Viteazul. În anul 1722 este atestată existenţa oficiului poştal din Unguraş.

Prezență Arhierească în Parohia RomânașiInformaţiile furnizate de conscripţia generalului Bukow din anii 1760-1762 şi cele ale episcopului ortodox Dionisie Novacovici din anul 1767 scot la iveală situaţia confesională a Unguraşului la mijlocul întunecatului secol XVIII, respectiv, o localitate omogenă din punct de vedere confesional, cu 107 familii, 506 locuitori şi 2 preoţi ortodocşi; niciun locuitor greco-catolic. Aceleaşi realităţi le surprinde şi conscripţia şaguniană din anul 1858 care consemnează Unguraşul printre cele 20 de parohii ortodoxe care supravieţuiseră intenselor acţiuni prozelitiste greco-catolice din această parte a Transilvaniei. Acelaşi document atestă și existenţa unei şcoli confesionale ortodoxe ale cărei cursuri erau frecventate de un număr de 33 de elevi, învăţător fiind Ioan Pop. Recensământul oficial din 1869 confirmă datele anterioare provenite din surse ecleziale: 573 de locuitori ortodocşi şi niciun greco-catolic. Recensământul din 1900 înregistrează un număr de 548 ortodocşi şi 61 de greco-catolici, iar cel din 1941 consemnează 937 de ortodocşi şi 19 greco-catolici.

De fapt, încă din perioada Sfântului mitropolit Andrei Şaguna, Parohia Unguraş făcea parte, din punct de vedere administrativ, din Protopopiatul Ortodox al Unguraşului, cu sediul la Sânpetru, care avea în subordine, în anul 1858, 20 de parohii, 21 de preoţi şi 10.265 de credincioşi ortodocşi, fiind un adevărat bastion al credinţei ortodoxe în această parte de ţară. Deşi purta numele de Protopopiatul Unguraşului, sediul protopopesc a funcţionat aici abia din anul 1919, când a fost desemnat ca administrator protopopesc şi apoi protopop Ioil Ghiuruţan, parohul Unguraşului.

Credincioşii din această parohie au avut un lăcaș de cult făcut din bârne de goron lucrate numai din secure şi prinse în cuie de lemn. Această biserică este atestată documentar în anul 1632, fiind una dintre cele mai vechi de pe meleagurile sălăjene. Pictura ei a fost realizată în anul 1810 de Ioan Pop, zugravul, om cu un talent deosebit şi cu o tehnică vrednică de laudă, originar din Unguraş. De numele lui se leagă în mod sigur şi pictura bisericilor din Păuşa, Bălan şi Gălpâia, existând şi alte biserici despre a căror pictură se presupune că a fost realizată de acest meşter popular. În anul 1897, cântăreţul Vasile Vlaicu a pictat exteriorul acestui lăcaș de cult.

Prezență Arhierească în Parohia Românași

Sub pastoraţia protopopului Ioil Ghiuruţan, în anul 1914, a început construirea actualei biserici din cărămidă. Lucrările au fost finalizate în anul 1922 când, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost sfinţită de către episcopul Clujului, Nicolae Ivan. Vechiul lăcaș de cult din lemn a fost cedat ca monument istoric prinţului Ghica pentru a fi restaurat în parcul domeniilor sale din comuna Balc, judeţul Bihor. Această biserică a fost distrusă însă în anul 1940, când, în împrejurările tulburi ale cedării Ardealului, a ars până la temelie.

Începând cu anul 1977, Preacucernicul Părinte Gheorghe Gherman a fost numit preot al Parohiei Românași, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea lăcașului de cult și edificarea casei parohiale. Astfel, în timpul păstoririi preotului Gheorghe Gherman biserica a trecut prin mai multe etape de reparații. Între anii 1980-1983 a fost schimbat acoperișul, a fost refăcută bolta, s-a tencuit interiorul și s-a pictat întreaga biserică. Printre alte realizări importante ale preotului paroh Gheorghe Gherman merită menționat și faptul că, în perioada 1991-1992, a fost construită o casă parohială nouă, iar în anul 1997 în curtea bisericii a fost realizat un impunător monument al eroilor.

De asemenea, în perioada 2000-2015, prin râvna Preacucerniciei Sale, a fost construit Centrul de Servicii Sociale „Sfântul Gheorghe”, unde funcționează, începând cu data de 16 august 2015, Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice, în care sunt îngrijite, în cele mai bune condiții, cu multă pricepere și dăruire, 85 de persoane vârstnice.  Totodată, Parohia Românaşi are licențiat și un serviciu de îngrijire la domiciliu, care are în prezent 2 angajaţi şi 16 beneficiari.

Între anii 2012-2022 au fost realizate următoarele lucrări: în interior pictura a fost restaurată, s-a confecționat iconostasul din lemn de tei, stranele și băncile au fost sculptate în lemn de stejar, s-a instalat sistemul de sonorizare, instalația de încălzire a fost înlocuită, s-au montat uși de acces și un candelabru, iar clopotele au fost automatizate. În exterior lăcașul de cult a fost tencuit în terasit, s-a vopsit acoperișul, gardul bisericii a fost reparat și vopsit, poarta de la intrarea în curtea lăcașului de cult a fost realizată din fier forjat, curtea bisericii a fost placată cu pavaj și amenajată, în proximitatea lăcașului de cult a fost edificat un altar de vară, iar monumentul eroilor a fost renovat. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. Astfel, în data de 9 octombrie 2022 Preasfințitul Părinte Petroniu a resfințit lăcașul de cult. Începând cu anul 2022, Preacucernicul Părinte Gabriel Gârdan a fost numit preot paroh al Parohiei Românași.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Liturghie Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

Liturghie Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

Duminică, 11 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Someș-Odorhei, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul...

Liturghie Arhierească în Parohia Hereclean

Liturghie Arhierească în Parohia Hereclean

La Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Hereclean, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat...

Târnosirea bisericii Schitului Marca

Târnosirea bisericii Schitului Marca

Marți, 8 septembrie 2020, cu ocazia praznicului Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Schitului Marca, unde a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. După sfințirea lăcașului de...