Prezentă arhierească în parohia sălăjeană Crasna. Preotul paroh hirotesit iconom stavrofor

de | oct. 26, 2019

Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 26 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir,  în mijlocul credincioșilor din parohia Crasna, Protopopiatul Șimleu Silvaniei.  Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, alături  de părintele Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului și părintele Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei. La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Sorin-Florin Șandor, care  i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru distincție și i-a dăruit o icoană.

Conform documentelor, încă din anii 1760-1762, în localitatea Crasna se afla o comunitate ortodoxă, alcătuită din nouă familii, și o biserică de lemn, ridicată în anul 1824, cu hramul ,,Sfinții Arhangheli” și care a dăinuit până în anul 1938. Lăcașul de cult actual de zid a fost construit între anii 1936-1938 și în ultima perioadă a fost restaurat. Parohia Crasna desfășoară și o bogată activitate social-filantropică, concretizată în ajutorarea bătrânilor și a bolnavilor de aici, precum și a tuturor celor care se află la Căminul de bătrâni, unde s-a amenajat şi o capelă, și a celor de la Spitalul de boli cronice din localitate.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Distincţii pentru învăţământul teologic maramureşean

Distincţii pentru învăţământul teologic maramureşean

Luni, 30 ianuarie 2017, de la ora 10,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu ocazia hramului Şcolilor Teologice preuniversitare şi...

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Duminică, 29 ianuarie 2017, în sala de ședințe de la demisolul Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău s-au desfășurat ședințele Consiliului Eparhial și ale Adunării Eparhiale din Episcopia Sălajului. Premergător acestui moment, Preasfințitul Părinte...

Instituții băimărene vizitate de PS Episcop Iustin

Instituții băimărene vizitate de PS Episcop Iustin

Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a vizitat vineri, 27 ianuarie, Seminarul Teologic „Sfântul Iosif Marturisitorul” din Baia Mare, unde a discutat cu directorul școlii teologice, pr. prof. dr. Marius Nechita, și cu cadrele didactice, apoi a...