Prezență arhierească în parohia sălăjeană Năpradea

de | mai 19, 2019

Duminică, 19 mai 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Năpradea, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și părintele Dan Dregan, protopopul Jiboului.

În cadrul Liturghiei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Călacea, din Protopopiatul Jibou, pe diaconul Mihai Cherecheș. La finalul slujbei, părintele paroh Viorel Porumb a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și i-a oferit o icoană.

Localitatea Năpradea este așezată pe malul drept al râului Someș, în partea de nord a județului Sălaj, la o distanță de 40 de km față de Municipiul Zalău. Istoria satului Năpradea se pierde în negura vremurilor, ca fiind o parte integrantă din multimilenara istorie a existenței poporului român. Localitatea Năpradea este atestată documentar în anul 1387, fiind amintită de-a lungul timpului sub diferite nume, precum Napprad, Nabrad și Napragie.

Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”din Năpradea a fost construită în anul 1836. În urma unor ample lucrări de renovare, derulate în timpul păstoririi preotului Vasile Rodina, lăcașul de cult a fost sfințit în anul 1986, de Episcopul Vasile Coman. Începând cu anul 1995, părintele Viorel Porumb a fost numit preot al Parohiei Năpradea, sub păstorirea sa derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Duminică, 21 iulie 2024, comunitatea euharistică din Zagra l-a primit pe noul său păstor duhovnicesc, în persoana Părintelui Vălean Ioan Grigore, după ce Părintele Ioan Dâmbu s-a pensionat, începând cu data de 1 iulie, în urma unei slujiri de aproape jumătate de veac...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...