Prietenie adevărată între copiii de la parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” și tineri cu dizabilități

de | nov. 19, 2015 | Activități parohiale

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și cu acordul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, copiii Parohiei Ortodoxe „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Florești, conduși de preotul paroh Sebastian Rusu, împreună cu micuții de la Complexul de Servicii pentru Recuperarea Copiilor cu Handicap Neuropsihic Sever „Pinocchio”, coordonați de Ramona Crișan, în calitate de șef centru, desfășoară în parteneriat proiectul „În așteptarea Nașterii Mântuitorului”.

Obiectivul principal al acestui proiect constă în derularea unui program comun în favoarea interacțiunii și a participării copiilor din Complexul de Servicii „Pinocchio” la viața socială a comunității, precum și prin implicarea activă și conștientizarea copiilor din parohie asupra problematicii persoanelor cu dizabilităţi, a declarat părintele Sebastian Rusu.

3Astfel, în fiecare sâmbătă de la ora 17:00, la biserica parohiei ortodoxe din Floreşti, se desfășoară în comun, ateliere de creaţie pe tema Nașterii Mântuitorului și se  pregăteşte un mic program artistic de colinde. În data de 5 decembrie, de la ora 11:00, la Complexul de servicii „Pinocchio” din Cluj-Napoca copiii vor susţine un concert de colinde, marcând astfel Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilități.

„Ne dorim ca acest proiect să aibă un impact direct în rândul copiilor și a membrilor din comunitate, iar comunitatea să se implice în viaţa copiilor cu dizabilităţi prin empatie şi toleranţă faţă de aceștia”, a declarat părintele Sebastian Rusu.

Ultimele articole

Anunt Open data si platforma Tranzy.ai

Anunt Open data si platforma Tranzy.ai

Date deschise în transportul public din Cluj-Napoca prin lansarea unui portal de Open Data, într-o colaborare cu tranzy.ai - platforma pentru digitalizarea mobilitӑţii urbane Compania de Transport Public Cluj-Napoca, alӑturi de Primӑria şi Consiliu Local Cluj-Napoca,...

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

În ziua Înainte prăznuirii Bunei Vestiri, un grup de persoane private de libertate, rezidente ale Centrului Terapeutic Lotus din Penitenciarul de maxima siguranța Gherla însoțite de preotul capelan alături de cadre din Serviciul Educație , Sectorul Reintegrare Socială...

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Duminica a treia din Postul Mare a însemnat pentru credincioșii ortodocși ai Parohiei Ortodoxe Nepos un moment de mare sărbătoare duhovnicească: din încredințarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei un grup de elevi seminariști din Cluj-Napoca...