”Prietenie și Credință” la Biserica Ortodoxă ”Sfânta Treime” din Bistrița

de | iul. 15, 2018

Duminică, 15 iulie, în ”Sfânta Treime” din Bistrița, a avut loc o activitate menită să promoveze diversitatea și prietenia, printr-o întâlnire specială între copiii și tinerii grupului parohial și copiii din programul educațional din Slătinița.

Intitulat ”Prietenie și Credință”, proiectul a fost desfășurat în parteneriat cu Fundația Inocenți și Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița, iar menirea acestor activități a fost de a-i angrena pe participanți într-un program de cunoaștere și învățare prin joacă.

Împreună cu voluntarii asociației a  fost pregatit  un  program diversificat, cu jocuri de socializare, activități practice și activități duhovnicești, la care au participat o mulțime de copii și tineri. Interacțiunea dintre aceștia a dus la construirea de relații de apropiere și întrajutorare, prin schimbul de experiență și prin jocurile pregătite de către coordonatori.

Evenimentul a reprezentat o experiență complexă pentru toți cei implicați, care au participat la Paraclisul Maicii Domnului, cateheză și activitățile pentru copii și tineri (atelier de cruciulițe, cântece la chitară și jocuri în aer liber).


Pr. Tudor Mudure

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Catapeteasma bisericii din Șutu, sfințită de Mitropolitul Clujului

Luni, 3 august 2015, Înaltpresfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Ortodoxă Șutu, iar cu acest prilej a sfințit și catapeteasma bisericii. Aflându-se în mijlocul credincioșilor acestei comunități, ierarhul le-a vorbit...

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Parohia ortodoxă „Sfântul Dumitru” din localitatea clujeană Florești, organizează în perioada 3-7 august, la biserica „Soborul Maicii Domnului”, o școală de vară. Participă un număr de 35 de copii, cu vârste cuprinse între 8-15 ani, din cadrul parohiei. Cei mici au...