”Prietenie și Credință” la Biserica Ortodoxă ”Sfânta Treime” din Bistrița

de | iul. 15, 2018

Duminică, 15 iulie, în ”Sfânta Treime” din Bistrița, a avut loc o activitate menită să promoveze diversitatea și prietenia, printr-o întâlnire specială între copiii și tinerii grupului parohial și copiii din programul educațional din Slătinița.

Intitulat ”Prietenie și Credință”, proiectul a fost desfășurat în parteneriat cu Fundația Inocenți și Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița, iar menirea acestor activități a fost de a-i angrena pe participanți într-un program de cunoaștere și învățare prin joacă.

Împreună cu voluntarii asociației a  fost pregatit  un  program diversificat, cu jocuri de socializare, activități practice și activități duhovnicești, la care au participat o mulțime de copii și tineri. Interacțiunea dintre aceștia a dus la construirea de relații de apropiere și întrajutorare, prin schimbul de experiență și prin jocurile pregătite de către coordonatori.

Evenimentul a reprezentat o experiență complexă pentru toți cei implicați, care au participat la Paraclisul Maicii Domnului, cateheză și activitățile pentru copii și tineri (atelier de cruciulițe, cântece la chitară și jocuri în aer liber).


Pr. Tudor Mudure

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinaj al măierenilor în Arhiepiscopia Bucureștilor

Pelerinaj al măierenilor în Arhiepiscopia Bucureștilor

Săptămâna aceasta, timp de trei zile, un grup de credincioşi din parohia năsăudeană Maieru s-a aflat într-un pelerinaj în Arhiepiscopia Bucureştilor. Însoţiţi de părintele paroh Dan Cismaş, pelerinii măiereni au vizitat Mănăstirile Caraiman, Sinaia, Ţigăneşti, Snagov,...

„Cupa Prieteniei” la Șieu-Măgheruș

„Cupa Prieteniei” la Șieu-Măgheruș

Duminică, 19 iulie 2015, s-a desfășurat la Șieu-Măgheruș a II-a ediție a competiției sportive „Cupa Prieteniei”, care a reunit echipele de fotbal ale tinerilor ortodocși din parohiile bistrițene Chintelnic, Mărișelu, Sigmir și Șieu-Măgheruș. Tinerii s-au întâlnit la...

Competiție de fotbal, în parohia Chintelnic

Competiție de fotbal, în parohia Chintelnic

Luni, 20 iulie 2015, când Biserica Ortodoxă l-a sărbătorit pe Sfântul Ilie, la inițiativa părintelui Grigore Linul a avut loc în filia Podirei a parohiei Chintelnic, protopopiatul Bistrița o întrecere de fotbal între tinerii din localitate. Competiția s-a desfașurat...

Împreună slujire a preoților din cercul pastoral Năsăud

Împreună slujire a preoților din cercul pastoral Năsăud

12 preoți din Cercul pastoral Năsăud, coordonați de preotul Ovidiu Sermeșan, au săvârșit pentru prima dată Taina Sfântului Maslu, în Paraclisul „Sfântul Prooroc Ilie” din cartierul Valea Spinului. Pe terenul donat de o văduvă, lângă pârâul Valea Spinului, Sfântul...

Sărbătoarea portului popular, în localitatea Gădălin

Sărbătoarea portului popular, în localitatea Gădălin

Localitatea Gădălin din județul Cluj a găzduit sâmbătă, 18 iulie 2015, cea de-a doua ediție a sărbătorii portului popular. Evenimentul a fost organizat de parohia ortodoxă, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj...