Prima săptămână a Postului Mare, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | feb. 26, 2023

În primele patru zile din Postul Sfintelor Paști, în toate bisericile se va săvârși Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Numit și Canonul cel Mare, acesta cuprinde 250 de stihiri, spre deosebire de 30, câte are un canon obișnuit.

Scolile teologice clujne au pregătit și în acest an, în prima săptămână a Postului Mare, programul serilor duhovnicești, unde invitații le vor adresa elevilor și studenților teologi, dar și tuturor credincioșilor, cuvinte de învățătură.

Săptămâna duhovnicească începe încă de duminică seara, când primul invitat este Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Luni, 27 februarie 2023, prima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul Vicar al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Preasfintia Sa va rosti și cuvântul de învățătură.

Marți, 28 februarie 2023, în încheierea părții a doua a Canonului celui Mare, cuvântul de învățătură va fi rostit de Protosinghelul Anastasie Berbecel, duhovnicul Mănăstirii „Acoperamntul Maicii Domnului” de la Florești-Tăuți.

Miercuri, 1 martie 2023, în catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca se va oficia a treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul iar cuvântul de învățătură va fi rostit de Pr. Cprian Taloș, preot slujitor la Parohia  „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca.

Joi, 2 martie 2023, zi în care se va citi ultima parte, a patra a Canonului celui Mare, cuvântul de învățătură va fi rostit de Protosinghelul Ioan Cojanu, starețul Mănăstirii „Sfântului Ioan Botezătorul” de la Alba-Iulia.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de joi, 29 februarie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Principalele hotărâri ale Sfântului...

Ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești

Ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești

Palatul Patriarhiei a găzduit miercuri, 28 februarie 2024, ședința de lucru a Adunării Naționale Bisericești (ANB), prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Membrii acestui organism central deliberativ au participat la lucrări...