Seară duhovnicească organizată de A.S.C.O.R. Cluj – Pr. Constantin Sturzu

de | feb. 19, 2018

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala CluSeară duhovnicească organizată de A.S.C.O.R. Cluj – Pr. Constantin Sturzuj Napoca organizează de mai bine de 20 de ani în perioada posturilor, conferinţe şi întâlniri duhovniceşti cu personalităţi marcante ale Ortodoxiei contemporane. Scopul acestor evenimente este de a aprofunda trăirea spiritualităţii ortodoxe, în mediul studenţesc dar şi publicului larg.
Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor debuta joi, 22 februarie 2018 cu invitarea Pr. Constantin Sturzu, preot paroh la parohia „Nașterea Maicii Domnului” Tălpălari din Iași, consilier al Sectorului comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor și purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Pr. Constantin Sturzu va participa la ora 18.00 la slujba Canonului cel Mare de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia va rosti un cuvînt de învățătură. urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Cine se ascunde? Dumnezeu sau omul?”.

În perioada 1 septembrie 2016 – 18 septembrie 2017 părintele Constantin Sturzu a fost preot misionar în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, unde a coordonat, ca director, Centrul Misionar Pastoral „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la Vilaller (Spania).

A fost Consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor și Director General al Centrului Cultural Misionar Doxologia (ce cuprinde Editura Doxologia, două tipografii și un departament media).

Este dublu licențiat, fiind absolvent, ca șef de promoție, în 1997, al Facultății de Filosofie din Iași și, în 2002, al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași. În 2012 a obținut titlul de doctor în filosofie, cu mențiunea „Magna cum laudae”, pentru teza cu titlul: „Metafizica escatologică a lui Nikolai Berdiaev”.

În perioada studenției a fondat și coordonat publicația „Strict studențesc”, ce a apărut în intervalul 1995-1997.

Este unul dintre fondatorii cotidianului „Ziarul Lumina” (în 2005) și ai portalului ortodox doxologia.ro (în 2009).

Are publicate sute de articole în reviste bisericești și în presa laică, a fost realizator și producător de emisiuni radio și TV.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat duminică, 17 martie 2024, la inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit din localitatea Baciu, județul Cluj. Cu...