Prima ședință administrativă din acest an a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1

de | ian. 13, 2022 | Actualitatea religioasă

Preoții din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1 s-au întrunit marți, 11 ianuarie 2022, în prima ședință administrativă din acest an. Evenimentul a avut loc la Biserica „Sfânta Treime” și a fost precedat, potrivit cutumei, de o slujbă Te-Deum, oficiată de pr. Simion Abraham (de la parohia Chinteni / decanul de vârstă al preoților dn Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1)  și de către cei mai noi membri ai protopopiatului, pr. Daniel Puian Gheorghe (de la parohia misionară Gilău Sub Pădure), ucenicul vrednicului de pomenire Episcop Vasile Flueraș, respectiv pr. Andrei Budălăcean (de la parohia Mociu). Invitat la această ședință a fost pr. Cristian Baciu (parohul Biserici „Sf. Treime și consilier adminstrativ bisericesc al Arhiepiscopiei, Vadului, Feleacului și Clujului). Prezența sfinției sale a fost legată de tema centrală a ședinței: alegerile parohiale, care au loc o dată la patru ani. Pr. Consilier a făcut cunoscut calendarul alegerilor, precum și reglementările prevăzute în statutul Bisericii Ortodoxe Române cu privire la modalitatea desemnării viitorilor consilieri parohiali. De asemenea, sfinția sa a răspuns cu amabilitate la întrebările adresate de către preoți. „Parohul este conducătorul parohiei și care, dincolo de funcția pe care o exercită, trebuie să-și aleagă cu multă înțelepciune colaboratorii pe următorii patru ani. Îi îndemnăm pe preoți să manifeste seriozitate în alegerea viitorilor consilieri parohiali”, a precizat pr. Cristian Baciu.

În prima etapă a alegerilor, fiecare preot a convocat pentru duminică, 16 ianuarie, Adunarea Parohială electivă, care va da girul viitorilor membri ai Consiliului Parohial, propuși de către paroh. La nivelul fiecărei parohii din Patriarhia Română vor fi aleși membrii Consiliului Parohial, precum și ai Comitetului Parohial. Dacă nu există contestaţii care să întârzie procesul, în duminica din 23 ianuarie se desfăşoară şedinţa de constituire a celor două organisme executive parohiale. Fiecărui preot paroh, ca preşedinte al tuturor organismelor de la nivelul parohiei, îi revine îndatorirea ca în duminica imediat următoare (dacă n-au existat contestaţii, a căror soluţionare ar întârzia acest moment), după ce Adunarea Parohială electorală i-a ales pe membrii Consiliului, să întrunească noul Consiliu Parohial în prima sa şedinţă, care va fi una solemnă și în care aceștia vor depune jurământul. 

Pe ordinea de zi a primei ședințe administrative a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1 a fost reamintit de către pr. Protopop Dan Hognogi concursul online „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul III”, ediția a 6-a, organizat de Mitropolia Clujului, cu binecuvântarea arhierească a ÎPS Părinte Mitropolit Andrei, prin intermediul platformei educaționale red-religie.ro.

Ultimele articole

Sfințirea Capelei mortuare din Parohia Șopteriu

Sfințirea Capelei mortuare din Parohia Șopteriu

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 19 iunie 2021, în mijlocul credincioșilor din Șopteriu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei mortuare din localitate....

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a fost prăznuită cu bucurie de credincioșii cartierului zălăuan Porolissum. Ziua de Rusalii este ziua în care aceștia își serbează hramul bisericii, prilej cu care au fost prezenți în număr mare la biserică. Cu această ocazie,...

Tradiționala procesiune de Rusalii, la Cluj-Napoca

Tradiționala procesiune de Rusalii, la Cluj-Napoca

Biserica Ortodoxă va prăznui duminică, 31 mai 2015, Pogorârea Sfântului Duh, sau Rusaliile. Sărbătorii i se mai spune și Cincizecime, pentru că a avut loc la cincizeci de zile după Învierea Domnului. Praznicul Rusaliilor are o mare însemnătate, deoarece în urma...