Prima slujbă săvârșită în biserica Parohiei ,,Sfântul Andrei” din Dej

de | sept. 15, 2018 | Activități parohiale

Vineri, 14 septembrie 2018,  în ziua sărbătorii ,,Înălțarea Sfintei Cruci”, a avut loc săvârșirea primei slujbe religioase în biserica mare a Parohiei ,,Sfântul Andrei” din Municipiul Dej.

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului,  de la ora 18:00, părintele Ioan Buftea, protopopul Dejului, împreună cu toți preoții Cercului Preoțesc al Municipiului Dej, au săvârșit Slujba de Sfințire a Apei și a Untdelemnului, apoi au înălțat rugăciuni de binecuvântare a sfântului locaș.

La finalul slujbei, părintele protopop a rostit un cuvânt de învățătură intitulat ,,Biserica, poartă a Cerului”, prin care a explicat importanța bisericii în viața unei comunități. Deasemenea l-a felicitat pe părintele paroh, Silviu Pop și pe toți credincioșii, pentru jertfa făcută prin implicarea în înălțarea bisericii.

În încheiere, părintele paroh a mulțumit lui Dumnezeu, preoților prezenți, autorităților și tuturor credincioșilor, pentru implicarea exemplară încă din momentul punerii pietrei de temelie, 15 mai 2011. Până  acum, sfintele slujbe au fost săvârșite la demisolul bisericii.

Ultimele articole

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 24)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 24)

O bună lecție pentru noi creștinii întru a ne simplifica viața ne-o oferă cel supranumit filozoful plăcerii. Vom fi surprinşi când vom afla adevăratele gusturi ale acestuia. Nici vorbă de grandoarea marilor case. Mâncarea sa era simplă, Epicur bea apă mai degrabă...

Ateliere de creație, pentru copiii din parohia Hășdate

Ateliere de creație, pentru copiii din parohia Hășdate

În perioada 1- 13 august din Postului Adormirii Maicii Domnului,  în Parohia Ortodoxă Hășdate, din Protopopiatul Gherla au avut loc, pentru al treilea an consecutiv, mai multe ateliere de creație adresate copiilor cu vârsta între 4 si 12 ani, care au venit în vacanță...

Hramul de vară al bisericii din Lunca Vișagului

Hramul de vară al bisericii din Lunca Vișagului

Biserica din Filia Lunca Vișagului, Protopopiatul Huedin, și-a cinstit sâmbătă, 27 iulie 2019, ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Cu această ocazie a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele...

Întâlnire catehetică la  Agrișul de Jos, Protopopiatul Beclean

Întâlnire catehetică la Agrișul de Jos, Protopopiatul Beclean

Sâmbătă,  27 iulie, zi în care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sf. Mare Mc. și Tămăduitor Pantelimon, al medicilor ocrotitor și al bolnavilor vindecător, în Parohia Ortodoxă Agrișul, la biserica ce poartă hramul Sf.  Arh. Mihail și Gavriil, din Agrișul de Jos, ...

Sărbătoarea Portului Popular la Gădălin

Sărbătoarea Portului Popular la Gădălin

Anul acesta, sărbătoarea de la Gădălin s-a suprapus cu praznicul Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul. La eveniment au fost prezenți prefectul județului Cluj, Ioan Aurel Cherecheș, și PC părinte protopop Dan Hognogi (din partea Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1).  Sâmbătă,...

Grija lui Dumnezeu şi grijile vieţii, tema Cercului pastoral-misionar Mocod

Grija lui Dumnezeu şi grijile vieţii, tema Cercului pastoral-misionar Mocod

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Rusalii în Parohia Mocod din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” în prezenţa unui număr...