Primele decizii luate de Sfântul Sinod în acest an | Comunicat de presă

de | feb. 13, 2020 | Actualitatea religioasă

În ziua de 13 februarie 2020, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul acestei ședințe a avut loc alegerea Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Benedict Vesa ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Noul Episcop-vicar va purta titulatura de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul. Hirotonia și instalarea vor avea loc duminică, 23 februarie 2020, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.


Episcopul vicar ales Benedict Bistrițeanul: Primele declarații


În cadrul aceleiași ședințe au mai fost luate următoarele hotărâri:

  1. Înființarea în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București a unui nou program de studii universitare de master intitulat Managementul economic și administrarea unităților bisericești, domeniul – Teologie, forma de învățământ cu frecvență.
  2. Organizarea celei de-a șaptea ediții a Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox, în anul 2020, la Timișoara.

Totodată, au fost evidențiate:

  • Publicarea în Monitorul Oficial (nr. 97 din 10 februarie 2020) a Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române aprobat de Sfântul Sinod în ședința de lucru din 16 decembrie 2019 (hotărârea sinodală 12.190/2019).
  • Numeroasele activități social-filantropice desfășurate în Patriarhia Română, activități în valoare de 153.600.638 lei (peste 32 milioane euro).

În legătură cu invitația Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, adresată Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române de a participa, în perioada 25-27 februarie 2020, la întâlnirea fraternă de la Amman, Iordania, „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reiterat hotărârea sa nr. 3668, reluată în hotărârile nr. 9156/2018 și nr. 180/2019, și anume ca Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei să reia dialogul pentru a ajunge, cât mai curând posibil, la o soluție, în problema autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, pentru a nu se adânci polarizarea celor două tabere adverse: una a Bisericilor Ortodoxe pro-Constantinopol și cealaltă a Bisericilor Ortodoxe pro-Moscova.

De asemenea, Sfântul Sinod a precizat că este de acord cu acordarea autocefaliei întregii Biserici Ortodoxe din Ucraina (nu doar a unei părți), însă aceasta se poate realiza numai prin înțelegerea dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei și prin consens panortodox.

Iar, pentru a nu se interpreta că întâlnirea de la Amman, inițiată de Patriarhia Ierusalimului, ar fi o Sinaxă a întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, la respectiva întâlnire fraternă la care se vor discuta modalități de reconciliere și de restabilire a comuniunii euharistice între unele Biserici Ortodoxe autocefale surori, Sfântul Sinod a hotărât ca Biserica Ortodoxă Română să nu fie reprezentată de Patriarhul României, ci de o delegație a Patriarhiei Române.

Această participare a Bisericii Ortodoxe Române la întrunirea fraternă de la Amman este motivată de faptul că toate Bisericile Ortodoxe autocefale au responsabilitatea de a conlucra pentru menținerea, apărarea și promovarea unității dogmatice, canonice și euharistice ortodoxe, potrivit Evangheliei lui Hristos și Sfintelor Canoane Ortodoxe”.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Ultimele articole

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Cluj-Napoca

La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, miercuri, 29 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din...

Mihail Neamțu conferențiază la Cluj despre Sfântul Pavel

Mihail Neamțu conferențiază la Cluj despre Sfântul Pavel

Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca, organizează în această perioadă o serie evenimente dedicate ocrotitorilor spirituali ai comunității parohiale. Printre acestea se numără și conferința „Sfântul Pavel: apostolul...