Primele spectacole ale anului, la Teatrul „Puck”

de | ian. 9, 2020

Cei mici și cei mari sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la primele reprezentații ale anului 2020 ale artiștilor Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba de „La porunca știucii ”/„A csuka parancsára” (sâmbătă, 11 ianuarie), în regia lui Zoltán Balló și de „Frumoasa din pădurea adormită”, în scenariul și regia lui Gabriel Apostu (duminică, 12 ianuarie).

Spectacolul „La porunca știucii” /„A csuka parancsára”, după T. Tarakovski, în regia lui regia lui Zoltán Balló, reluat de Varga Ibolya va fi prezentat la Teatrul „Puck” sâmbătă, 11 ianuarie, de la ora 11:00. Este una dintre cele mai cunoscute povești populare rusești, a cărui protagonist, Iemeliușka cel neînfricat, poartă multe asemănări cu Erős János (Ion cel Puternic) al maghiarilor. La momentul oportun, ambii renunță la a lenevi fericiți lângă căldura sobei pentru a dovedi că nu provin din această lume și că nu cunosc imposibilul. Vârsta minimă recomandată este de trei ani. Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară.

Duminică, 12 ianuarie, de la orele 11:00 și 12:30, sunt programate reprezentații ale spectacolului „Frumoasa din pădurea adormită”, după Charles Perrault, în scenariul și regia lui Gabriel Apostol. Spectacolul aduce în atenția spectatorilor de toate vârstele o feerie, un basm îndrăgit al literaturii clasice universale, o poveste despre bine și rău, despre destin, prietenie și iubire. Spectacolul se joacă în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură