Primii colindători la Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | dec. 13, 2019

Vineri, 13 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost colindat de zeci de cete de colindători din diferite zone ale eparhiei și nu numai, la reședința mitropolitană din Piața Avram Iancu, Cluj-Napoca.

Astfel, încă de dimineață, Părintele Mitropolit Andrei a deschis porțile reședinței pentru toți colindătorii veniți să vestească Nașterea Domnului.

Printre primii colindătorii care au pășit pragul mitropoliei anul acesta, s-au numărat: grupuri din Parohiile Frata și Berchieșu; elevi de la Liceul „Spiru Haret” din Cluj-Napoca; Grupul de colindători „Datina”, al Parohiei Chețiu-Bozieș, alături de preotul paroh, pr. Marius-Teodor Cornea; Grupul de colindători de la poalele Vlădesei, al Parohiei Săcuieu, Protopopiatul Huedin, însoțiți de preotul paroh Ionică Valentin Pop și preoteasa Simona; Grupul coral „Vlăstarele Rarăului” al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Câmpulung Moldovenesc, coordonați de preotul Constantin Norocel și preoteasa Marcela; Grupul de tineri ASCOR Cluj-Napoca; Corala preoților din Protopopiatul Turda, dirijată de preotul Sorin Dindelegan; Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români (LTCOR) Dej, Protopopiatul Dej, precum și alți colindători.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a mulțumit tuturor pentru colind și le-a adresat îndemnuri duhovnicești, însoțite de îndătinatele urări de sărbători. Ca răsplată pentru colindă, ierarhul le-a oferit copiilor pachete cu dulciuri, iar cei mari au primit calendare, cărți și cozonac.

Colindătorii vor continua să vină la reședința mitropolitană și săptămâna viitoare.

Mai multe fotografii AICI 

Vineri, 13 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Vineri, 13 decembrie 2019

Foto credit: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea și inaugurarea noului sediu al protopopiatului Gherla

Sfințirea și inaugurarea noului sediu al protopopiatului Gherla

Noul sediu al protopopiatului Gherla a fost sfințit și inaugurat sâmbătă, 24 septembrie 2016, în ziua de pomenire a Sfântului Siluan Athonitul. Binecuvântarea noului imobil, situat pe strada 1 Decembrie 1918, a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Andrei, de la ora...