Primii pași în realizarea unui proiect web

de | oct. 19, 2017 | Activități parohiale

Asociația Filantropia Ortodoxă Dej a găzduit în această săptămână evenimentul ,,Primii pași pentru realizarea unui proiect web”, eveniment sponsorizat de către Asociația TechSoup România în cadrul Meet and Code Europe 2017.

În cadrul acestui eveniment, participanților li s-a prezentat modalitatea prin care își pot deschide un proiect web în funcție de abilitățile lor dar și cum își pot face din asta o sursă suplimentară de venit. Tinerii care au participat au fost foarte încântaţi şi deasemenea foarte implicaţi în acest proiect.

Acest eveniment  s-a adresat copiilor și tinerilor cu vârste între 8 și 24 de ani, aceştia fiind introduși în lumea tehnologiei și a programării într-un mod distractiv. Scopul evenimentui este acela de a arăta cât de plăcută și interesantă poate fi programarea și cum poate fi utilizată pentru a aduce la viaţă noi idei cu ajutorul codării.

Partenerii proiectului:

Asociaţia Filantropia Ortodoxă Dej a implementat proiectul ,,Primii pași pentru realizarea unui proiect web”

Compania SAP a facilitat evenimentul Meet and Code oferind suport financiar și resurse.

TechSoup Europe face parte din reţeaua TechSoup Global Network și este un conector între universul noilor tehnologii și implementarea de schimbări în societate. Reţeaua din Europa este formată din 28 de organizaţii partenere care sprijină 250,000 de organizaţii non-profit în 48 de ţări.

Iniţiativa Meet and Code este susținută de compania SAP, Asociația Techsoup și alte organizații partenere din reţeaua TechSoup Europe.

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...