Primul campionat național de minifotbal pentru persoanele cu nevoi speciale, la Bistrița

de | oct. 11, 2016

Primul Campionat național de minifotbal pentru persoanele cu deficiențe de auz și vorbire a fost organizat la Bistrița pe 8 octombrie, de Asociația Națională a Surzilor din România, filiala Bistrița, în colaborare cu Parohia Ortodoxă „Sf. Ilie Tesviteanul”, a transmis pentru radio Renașterea, Părintele misionar, Cătălin Mileșan. Această activitate ce a avut drept scop reîntregirea tuturor persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire din țară, s-a desfășurat în sala de sport a „Liceului Sportiv” din oraș.

La campionat s-au înscris 10 echipe din mai multe orașe din țară, printre care Cluj, Zalău, Sighet, Botoșani, Baia Mare, Alba-Iulia și Bistrița. Campionatul a început la ora 10:00 în sala de sport „Dorin Moruțan” a liceului Sportiv Bistrița. După 8 ore de joc a fost desemnată câștigătoare echipa din Botoșani. Locul al II-lea le-a revenit celor din Reghin, iar bronzul echipei din Sighetul Marmației. Alături de cei 150 de sportivi, încurajându-i din tribună a fost vicepreședintele Consiliului Județean Alexandru Pugna.

După terminarea campionatului toți participanții s-au deplasat la sediul Asociației Națională a Surzilor din România, filiala Bistrița, unde a avut loc festivitatea de premiere.

„Aș vrea să mulțumesc Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei pentru grija arătată față de aceste persoane, prin numirea mea ca preot misionar pentru această categorie de creștini. Mulțumesc în mod special și domnului Director al Liceului Sportiv Bistrița, Augustin Pop, pentru sala de sport pusă la dispoziție și nu în ultimul rând domnului vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Alexandru Pugna pentru prezența alături de noi în această zi frumoasă”, a declarat părintele Cătălin Mileșan.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinaj pe urmele Sfântului Apostol Andrei

Pelerinaj pe urmele Sfântului Apostol Andrei

În perioada 14-18 mai 2015, un grup de pelerini ai Mitropoliei Clujului, se află în pelerinaj în Dobrogea. Pelerinii sunt însoțiți de părintele Emanuel Cășvean și vizitează mănăstiri și locuri de o mare importanță spirituală, dat fiind faptul că în acea zonă a...

Campionat parohial de handbal feminin, la Năsăud

Campionat parohial de handbal feminin, la Năsăud

Sâmbătă, 9 mai, 2015 a avut loc la Năsăud Campionatul de handbal feminin ,,Sportul şi bucuria de a trăi”, organizat de Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Ziua a debutat cu binecuvântarea primită de participanți la biserica „Sf. Ioan...

Instalarea noului preot, în parohia Dej I

Instalarea noului preot, în parohia Dej I

Duminică, 3 mai 2015, la Parohia Dej I, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, a avut loc instalarea noului preot, în persoana părintelui Iuliu Teodor Leah, care până în data de 30 aprilie a fost preot în Parohia Țagu, Protopopiatul Beclean. A fost săvârșită...