Primul campionat național de minifotbal pentru persoanele cu nevoi speciale, la Bistrița

de | oct. 11, 2016 | Activități parohiale

Primul Campionat național de minifotbal pentru persoanele cu deficiențe de auz și vorbire a fost organizat la Bistrița pe 8 octombrie, de Asociația Națională a Surzilor din România, filiala Bistrița, în colaborare cu Parohia Ortodoxă „Sf. Ilie Tesviteanul”, a transmis pentru radio Renașterea, Părintele misionar, Cătălin Mileșan. Această activitate ce a avut drept scop reîntregirea tuturor persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire din țară, s-a desfășurat în sala de sport a „Liceului Sportiv” din oraș.

La campionat s-au înscris 10 echipe din mai multe orașe din țară, printre care Cluj, Zalău, Sighet, Botoșani, Baia Mare, Alba-Iulia și Bistrița. Campionatul a început la ora 10:00 în sala de sport „Dorin Moruțan” a liceului Sportiv Bistrița. După 8 ore de joc a fost desemnată câștigătoare echipa din Botoșani. Locul al II-lea le-a revenit celor din Reghin, iar bronzul echipei din Sighetul Marmației. Alături de cei 150 de sportivi, încurajându-i din tribună a fost vicepreședintele Consiliului Județean Alexandru Pugna.

După terminarea campionatului toți participanții s-au deplasat la sediul Asociației Națională a Surzilor din România, filiala Bistrița, unde a avut loc festivitatea de premiere.

„Aș vrea să mulțumesc Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei pentru grija arătată față de aceste persoane, prin numirea mea ca preot misionar pentru această categorie de creștini. Mulțumesc în mod special și domnului Director al Liceului Sportiv Bistrița, Augustin Pop, pentru sala de sport pusă la dispoziție și nu în ultimul rând domnului vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Alexandru Pugna pentru prezența alături de noi în această zi frumoasă”, a declarat părintele Cătălin Mileșan.

Cerc preoțesc la Mănăstireni, Protopopiatul Huedin

Cerc preoțesc la Mănăstireni, Protopopiatul Huedin

În ziua prăznuirii Izvorului Tămăduirii, preoții aparținători Cercului preoțesc Râșca, precum și alți preoți din Eparhia Clujului, s-au întrunit în biserica parohială din Mănăstireni, Protopopiatul Huedin. Cu această ocazie a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, în...

,,Din suflet pentru satul românesc”, în Parohia Nadășu

,,Din suflet pentru satul românesc”, în Parohia Nadășu

Vineri, 3 mai 2019, în Parohia Nadășu din Protopopiatul Huedin, s-a desfășurat un eveniment deosebit, dedicat ,,Anului omagial al satului românesc". Responsabilitatea desfășurării activităților și-a asumat-o părintele Ioan Căienar, parohul comunității din Nadășu,...

Cerc pastoral al preoților din preajma Cetății Ciceului

Cerc pastoral al preoților din preajma Cetății Ciceului

Acesta a avut loc vineri, 3 aprilie, în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni, Protopopiatul Beclean. Cu această ocazie s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, la care au participat numeroși credincioși. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Daniel Olari din...